Fără frică și fără limite

Abia la vârsta de 18 de ani a descoperit snowboarding-ul. 11 ani mai târziu, Anna Gasser a fost medaliată la Jocurile Olimpice și la Campionatele Mondiale. În patria ei, Austria a fost de două ori sportiva anului și a fost prima femeie din lume care reușit mai multe sărituri incredibile. O conversație despre curaj, puterea minții și nevoia de a evolua. Anna, ești cunoscută pentru săriturile tale îndrăznețe – aproape că le-am putea numi „cascadorii”. Cum îți creezi noile trickuri? La snowboarding, foarte multe se desfășoară în minte: fiecare trick pe care l-am executat până acum, l-am exersat în prealabil de sute de ori în mintea mea. Există trickuri la care mă gândesc deja de 4 ani, dar pe care nu le-am implementat încă niciodată pe zăpadă. Vezi deci scenariul derulându-se sub ochii minții? Da! Sau mai bine spus: îl simt. De exemplu, înainte de a sări primul meu Double Cork, executasem începutul trickului deja de mai multe ori live și cunoșteam deci deja senzația de bază. Apoi l-am vizualizat și am încercat să simt ce voi simț când mă voi învârti a doua oară. Văzusem deja trickul de atâtea ori, îl derulasem deja din toate perspectivele... Când îl reușesc apoi în realitate, îl simt de parcă nu ar fi prima dată când îl execut, ci de parcă ar fi ceva foarte natural. Dar de unde îți iei curajul de a te da peste cap cu atâta naturalețe la peste 20 de metri deasupra solului? Deja din copilărie am fost cam năzdrăvană. Dintotdeauna m-am simțit bine în aer. De exemplu, la 10 ani am sărit în apă de la 10 metri. Cu snowboardul a fost la fel. M-am plictisit repede de kickerele mici. Am vrut mai mult! Am vrut să evoluez, să sar de mai sus. Este un sentiment extraordinar când îți învingi temerile. Când faci ceva nou, ceva mai mare. Și apoi aceste 2 sau 3 secunde în care ești în aer la kickerele mai mari. Nu mă pot sătura.

Ce exact simți în timp ce sari? Este de parcă lumea s-ar opri în loc timp de o secundă. Imediat ce încep, de fapt, nu mai văd și nu mai aud nimic. Trăiesc cu adevărat momentul. Un sentiment greu de descris. Un fel de tunel din care ies, din care mă trezesc abia când aterizez. Este ceva foarte special. Și induce o oarecare dependență. Cât de importantă este intuiția pentru tine? Eu îmi ascult sentimentele. La fiecare săritură, la cele mai multe concursuri. Chiar și la Olimpiadă. Mai exact la ultima săritură am decis intuitiv, cu o secundă înainte, că vreau să arăt altceva decât era planificat. De obicei atunci când mă bazez pe intuiție iau decizia corectă. Accidentele s-au întâmplat doar atunci când m-am împotrivit intuiției mele. O comentatoare sportivă a spus o dată despre tine: „Ea nu vede ceea ce este, ci ceea ce poate fi.“ Ce părere ai despre această afirmație? Ce drăguț din partea ei! Și de fapt nu sunt foarte bună în concursuri, pentru că vreau întotdeauna să demonstrez capacitatea mea maximă, iar aceasta nu este în fapt prea bine din punct de vedere tactic. Dar chestiunea e că doar așa sunt mulțumită. Din acest motiv sunt o concurentă care riscă mult, astfel că fie termin prima sau termin printre ultimii, tocmai pentru că am vrut iar să fac ceva special.

Care dintre victoriile tale a fost cea mai importantă pentru tine? Este vorba de un concurs de la începutul carierei mele, la care am câștigat prima dată un premiu în bani. Să vă imaginați că pe atunci am intrat în acest sport fără antrenor și fără club sau federație și că am participat pe cont propriu la concurs. Presiunea financiară a fost enormă. Din toate părțile mi se spunea: de ce nu mergi la facultate? Renunță, ești deja prea în vârstă pentru asta. Dar când am câștigat concursul, inclusiv premiul în bani, atunci a forst momentul perfect. Mi-a confirmat încă o dată foarte clar: mă pricep, voi continua. Dacă stau să mă gândesc, de fapt, nici măcar nu a fost un loc întâi, ci locul trei. Dar a fost un loc pe podium într-un concurs cu cei mai buni din lume. Concurezi la categoria Slopestyle, un fel de Parcours cu obstacole, precum și la categoria Big Air, deci practic sărituri artistice. Care dintre acestea îți produce mai multă adrenalină și ai o disciplină preferată? Depinde. La Slopestyle am emoții mai mari, pentru că am un parcurs lung și complicat de executat fără greșeli. La Big Air însă încerci de mai multe ori trickurile complicate, motiv pentru care și aici am de multe ori emoții. Nu pentru că este un concurs, ci pentru că vreau să arăt ceva ce poate nu am mai făcut niciodată înainte. În principiu, Big Air îmi place mai mult, pentru că îmi place să mă concentrez pe un singur lucru. Dar o victorie la Slopestyle mă bucură în mod deosebit, pentru că la această disciplină încă nu am atât de multe succese ca la Big Air. Ai reușit deja multe succese. Cum te motivezi zi de zi din nou? Este important pentru mine să progresez permanent. Nu vreau să mă opresc. Vreau să mă dezvolt și să avansez tot mai mult. Pot spune că am avut o zi bună atunci când am reușit ceva nou. Deci nu ți-ai atins încă zenitul de sportivă? Nu. Cred că nu ai voie să gândești așa Dacă aș avea sentimentul că mi-am atins limitele, m-aș opri. Cel puțin din sportul de performanță. Dar nu mă gândesc mult la acest moment, la când și cum va fi. M-ar limita să gândesc astfel. Dar te-ai gândit deja ce ai vrea să faci când la un moment dat snowboardingul nu va mai fi jobul tău principal? Pur și simplu sper că voi găsi ceva care să pot face cu aceeași pasiune. Sigur vreau să devin la un moment dat mamă. Acesta ar fi planul în mare. Iar din punct de vedere profesional, mă văd într-o zonă creativă: filme, fotografie, ceva în această direcție. Dar mai degrabă în spatele obiectivului, nu în fața sa.

Ai reușit multe sărituri teribile, în premieră la feminin. Îți oferă aceste premiere mondiale un alt fel de satisfacție comparativ cu victoriile din concursuri? Într-adevăr, pot spune că Triple-Cork-ul a fost cel mai mare moment din cariera mea de până acum, și nu medalia de la Olimpidă. Pur și simplu pentru faptul că așa ceva nu a mai existat niciodată înainte. În SUA am fost apoi abordată cu: ”Ești fata aceea care a reușit prima un Triple!”, deși medalia mea de la Olimpiadă a fost un eveniment din aproximativ aceeași perioadă. Faptul că am reușit o astfel de piatră de temelie, un asemenea impuls, este mai important pentru mine decât orice victorie. Când îți atingi limitele? Efectiv atunci când sunt frânată de ceva peste care nu am niciun control. Ca de pildă de o accidentare. Probabil că asta este cel mai dificil pentru mine în această meserie. Că trebuie pur și simplu să aștepți, să te uiți la alții cum fac ceea ce tu iubești. Nu sunt deloc bună la asta. Mai am multe de învățat în acest sens. Dintotdeauna mi-a plăcut să testez limitele. Toată viața mea, încă de pe când îmi plăcea să mă cațăr pe cei mai înalți pomi în copilărie. Și la snowboarding mi-am depășit repede limitele. Uneori prea repede. Și atunci se și întâmplă câte ceva care te obligă să stai pe loc. Dar limitele sunt de multe ori și o chestiune mentală. Și îți stau în drum când vrei să realizezi ceva. Deci cel mai bine e să nu le acorzi prea mult spațiu. Ai așteptări mai mari din partea ta decât au alții din partea lor? Cred că toate sportivele și toți sportivii de nivel olimpic își setează așteptări ridicate de la sine. În caz contrar nu ar fi ajuns atât de departe. Dar probabil că nu au toți aceeași motivație. Pentru mine, de exemplu, primele locuri în clasamente nu sunt extrem de importante. Pentru mine este important să mă depășesc mereu pe mine însămi.

A Story of Progress: Anna Gasser