Gernot Döllner, CEO Audi: „Audi a început un nou capitol în 2025"

Ingolstadt, 17 martie 2026 – La Conferința anuală de presă Audi AG, Gernot Döllner, CEO, și Jürgen Rittersberger, CFO, au prezentat rezultatele obținute de companie în anul financiar 2025. Ei au comunicat, de asemenea, o prezentare generală a strategiei companiei, precum și actualizări privind campania curentă de lansare de noi modele. Iată care sunt principalele idei transmise.

Gernot Döllner:

· „În anul 2025, Audi a pornit pe o nouă cale, cu o filozofie clară de design, cu primul model lansat de marca noastră soră Audi, marcă ce este rezervată exclusiv pieței chineze, precum și cu pregătirile pentru intrarea în Formula 1. Ne-am reinventat: pentru clienții noștri, pentru angajații noștri și pentru un nucleu industrial puternic în Germania.”

· „Obiectivele noastre de creștere până în 2030 sunt realiste și totodată ambițioase și, pentru a le atinge, ne aliniem poziția în regiunile noastre centrale din Europa, SUA și China.”

· „Noul Audi Q9 ne consolidează poziția în SUA și reprezintă vârful portofoliului nostru de modele. Iar lansând în toamna anului 2026 noul A2 e-tron, aducem pe piață un model electric extrem de eficient pentru intrarea în gamă.”

· „Am pariat în mod intenționat pe parteneriate puternice și pe sinergiile punctelor forte din cadrul Grupului. Pentru 2028 am planificat deja primul Audi construit pe baza noii arhitecturi E/E de la RV Tech, un joint-venture între Volkswagen Group și Rivian.”

· „Industria, dar și Germania, în general, trebuie să se reinventeze. Astăzi, SUA și China dau direcția tendințelor tehnice majore, în timp ce Germania și Europa au rămas în urmă. Drept urmare, inovația pentru clienți trebuie să devină prioritatea principală.”

Jürgen Rittersberger:

· "Într-un mediu dificil, au fost necesare decizii clare și exact asta am făcut: am stabilit o nouă strategie la nivel de Grup, am dus restructurarea mai departe și marca Audi a devenit mai suplă și mai competitivă".

· "Am condus Audi în 2025 printr-un mediu dificil din punct de vedere geopolitic și industrial și am raportat rezultate financiare solide.Totodată, cifrele arată în mod clar că trebuie să facem în continuare progrese în ceea ce privește eficiența și competitivitatea.”

· „Pe termen scurt și mediu, ne concentrăm pe consolidarea poziției noastre pe piață. În același timp, continuăm transformarea, prin crearea de structuri mai suple, simplificarea proceselor și reducerea complexității.”

· „Vrem să ne creștem profitabilitatea treptat și pe termen lung. Acționând împreună ca echipă, avem tot ce ne trebuie pentru a readuce Audi pe o cale clară spre succes.”

Mai multe informații despre Conferința Media Anuală 2026 pot fi găsite în Audi MediaCenter.