Ingolstadt/Málaga, 10 martie 2025 – Audi Q5 se evidențiază cu calitățile sale polivalente. Deja din 2008, numeroase exemplare fabricate din primele două generații ale modelului au impresionat cu calitățile lor extraordinare. Acum, în sudul Spaniei, cea de-a treia generație a modelului Audi Q5 își demonstrează flexibilitatea și caracterul variabil. Dominic Stern, expertul în marketing de produs responsabil pentru Audi Q5 ne ia cu el într-o excursie de o zi la mountain biking și apoi la cină în oraș.
Ne-am întâlnit cu Dominic Stern în fața unui hotel din Málaga. Deoarece se ocupă de marketingul de produs al modelului Audi Q5, el cunoaște toate detaliile noului model. Rolul său în procesul de dezvoltare a fost de a reprezenta cât mai bine posibil interesele clienților. „A fost important pentru noi ca a treia generație a bestseller-ului nostru să poată fi recunoscută clar ca fiind un Audi Q5. Modelul a repurtat încă din 2008 succese majore pentru marcă, deoarece Audi Q5 impresionează cu designul său sportiv, bazat pe suprafețe și linii clar definite, dar și cu un caracter extrem de practic la utilizarea în cotidian. Iar acesta este aspectul pe care îl vom demonstra azi.”
Dominic încarcă mașina pentru o excursie în zona rurală și montează un suport pentru bicicletă pe cârligul pliabil de remorcare, apoi încarcă un mountain bike. Datorită funcției adaptive a suspensiei pneumatice, el poate coborî garda la sol a mașinii, pentru a-i fi mai ușor să încarce lucrurile. O dotare deosebit de practică a modelului Audi Q5 este bancheta extrem de variabilă și ajustabilă din spate. Bancheta poate fi deplasată longitudinal și îi poate fi adaptat, de asemenea, unghiul de înclinare, pentru a crește volumul portbagajului sau, respectiv, pentru a spori confortul pentru pasagerii din spate, în funcție de necesar. Cu scaunele din spate rabatate, volumul portbagajului crește până la 1.473 litri, în funcție de varianta modelului. Dominic explică: „Mă impresionează de fiecare dată bancheta ajustabilă, iar aici, în portbagaj, puteți observa clar cum implementăm în mod direct dorințele clienților. Sistemul de acoperire a portbagajului poate fi, în premieră, păstrat într-un compartiment special, de sub podeaua portbagajului. Manevra presupune doar câțiva pași foarte simpli. Este extrem de practic!”
În timp ce Dominic scoate scaunul pentru copii de pe bancheta din spate pentru a încărca acolo mai multe echipamente, el mai spune: „Audi Q5 este, de asemenea, automobilul de familie absolut!” El indică spre punctele de prindere. „Pe scaunele laterale din spate și pe scaunul pasagerului din față puteți instala câte un scaun pentru copii ca dotare standard.” Printre dotările practice se mai numără compartimentul mare de depozitare de sub cotiera centrală și numeroase alte compartimente mai mici de depozitare, în diferite alte locuri din mașină, ca, de pildă, compartimentul pentru ochelarii de soare, chei și alte obiecte necesare în viața de zi cu zi. Compartimentul răcit pentru încărcarea inductivă la 15 wați din consola centrală față, precum și cele două port-uri USB-C din față și alte două din spate permit încărcarea smartphone-urilor sau a altor dispozitive. Port-urile pot chiar furniza opțional 100 de wați, adică suficient pentru a încărca o tabletă sau un notebook.
Dominic își scoate ochelarii de soare din compartimentul de depozitare dedicat și pornește spre zona muntoasă a regiunii Málaga, după ce Audi Q5 iese propulsat electric de pe locul de parcare. „Audi înseamnă Vorsprung durch Technik. De aceea, acum instalăm eficienta și puternica tehnologie MHEV plus la fiecare Audi Q5. Datorită unui mic subansamblu al transmisiei, generatorul sistemului de propulsie nu reduce doar consumul, ci permite, de asemenea, propulsia parțial electrică.”
Trecem cu mașina prin panorame de vis. Asistentul Audi simplifică accesarea informațiilor despre localitățile și locurile interesante de-a lungul drumului. Asistentul vocal cu funcție de auto-învățare poate fi, de asemenea, folosit pentru a controla numeroasele funcții ale automobilului, precum temperatura sistemului de climatizare. Asistentul digital cu suport AI este integrat în automobil și este reprezentat pentru prima dată de un avatar pe afișajul MMI tactil central și pe head-up display.
Ne oprim în afara drumului asfaltat, pentru a urca pe mountain bike. Pe drum, Dominic setează suspensiile, astfel încât să corespundă caracteristicilor rutei. El explică: „Suspensia pneumatică adaptivă asigură un foarte bun echilibru dintre confort și sportivitate. Pot să setez foarte simplu modurile de condus Audi drive select și, de exemplu, să ridic mașina cu 30 mm în modul off-road. La deplasarea cu viteză redusă, garda la sol poate fi ridicată chiar și cu 45 mm.”
Se apropie seara și soarele coboară încet sub linia orizontului. Cu noile faruri Matrix LED, Audi Q5 aleargă sigur prin lumina tot mai slabă a amurgului și pe întuneric. Ne oprim scurt la hotel, înainte de a merge la cină în oraș. Acum, lumina de la interiorul mașinii își manifestă efectul maxim, punând în valoare designul clar de la interior. Iar combinația dintre luminile de contur și lumina ambientală creează atmosfera potrivită. Direcția progresivă inclusă în dotarea standard ne susține la manevrarea mașinii pe străzile înguste din Málaga.
După cină, Dominic parchează din nou mașina la hotel. A fost o zi frumoasă și plină. Aruncă o ultimă privire spre Audi Q5, care își ia rămas bun cu luminile dinamice ale funcției Coming Home. Cu cele 266 de segmente ale sale, a doua generație a blocurilor optice spate OLED generează câte o nouă imagine de mai multe ori pe secundă, în baza unui algoritm nou dezvoltat. Dominic conchide: „Este pur și simplu o plăcere să conduci un Audi Q5, atât în calitate de partener în viața de zi cu zi, cât și ca automobil polivalent în vacanțe.”
În general, dotările, datele și prețurile specificate în acest document se referă la gama de automobile oferite în Germania. Rezervat dreptul de a opera modificări fără o informare prealabilă; acest document ar putea conține erori și omisiuni pentru care nu ne putem asuma răspunderea.
* Valorile generice privind consumul de combustibil/consumul electric și emisiile pentru toate modelele menționate, conform dotărilor disponibile pe piața din Germania, sunt indicate în lista de la finalul acestui comunicat de presă.
Consumul de combustibil și emisiile modelelor menționate anterior:
Audi Q5 SUV TFSI
Consum de combustibil (mixt): 7,5-6,5 l/100 km;
Emisii de CO2 (mixt): 171-148 g/km; clasa CO2: F-E
Audi Q5 SUV TFSI quattro
Consum de combustibil (mixt): 7,9-6,9 l/100 km;
Emisii de CO2 (mixt): 180-156 g/km; clasa CO2: G-F
Audi Q5 SUV TDI quattro
Consum de combustibil (mixt): 6,8-5,9 l/100 km;
Emisii de CO2 (mixt): 179-155 g/km; clasa CO2: G-E
Audi SQ5 SUV
Consum de combustibil (mixt): 8,8-8,1 l/100 km;
Emisii de CO2 (mixt): 200-185 g/km; clasa CO2: G