Acquire Actualizări pentru Audi A8: nava amiral a mărcii beneficiază acum de un design mai pregnant și de... > Actualități > Știri | Audi România
Știri Audi

Actualizări pentru Audi A8: nava amiral a mărcii beneficiază acum de un design mai pregnant și de noi tehnologii inovatoare

02.11.2021

·        Faruri digitalizate pentru siguranță crescută și experiențe progresiste, datorate noilor tehnologii

·        Portofoliu amplu de tehnologii, cu numeroase funcții inteligente avansate

·        A8 L Horch este modelul din vârful gamei dedicate pieței din China

 

Adăugând limuzinei sale premium A8 noi tehnologii inovatoare și conferindu-i un design și mai intens și tăios, mai ales pentru partea frontală și cea posterioară, Audi accentuează în manieră și mai atractivă personalitatea și eleganța sportivă a modelului să de top. În acest sens, producătorul a subliniat și mai pregnant alura progresistă și impunătoare a modelului său de lux. Tehnologiile avansate folosite pentru faruri și blocurile optice din spate impresionează cu funcții inovatoare, luminile reprezentând punctul culminant al portofoliului de tehnologii atractive disponibile pentru A8.

Optimizările aduse designului exterior al limuzinei A8 generează un efect și mai impunător și atletic. Pe scurt, elementele cu design nou din față, din spate și profil au fost orchestrate cu precizie, într-un ansamblu armonios, pentru a conferi automobilului de lux A8 situat în vârful gamei Audi o ținută și mai impunătoare, precum și o alură mai tăioasă. Alături de exteriorul de bază, Audi le oferă clienților săi și un pachet de elemente cromate pentru exterior și, în premieră pentru A8, este disponibil acum și noul pachet S line pentru exterior. Look-ul devine și mai pătrunzător cu pachetul adițional negru de design. Gama de culori pentru caroserie este compusă din 11 nuanțe, dintre care noi sunt opțiunile Verde District metalizat, Albastru Firmament, Gri Manhattan și Albastru Ultra. O premieră pentru gama A8 sunt cele cinci culori cu finisaj mat: Gri Daytona, Argintiu Florette, Verde District și Alb Glacier.

Farurile Matrix LED digitale și blocurile optice spate OLED

Comparabile cu proiectoarele video, farurile Matrix LED digitale fac uz de tehnologia DMD (digital micromirror device). Astfel, fiecare far dispune de aproximativ 1,3 milioane de micro-oglinzi ce dispersează lumina în pixeli minusculi, controlați cu mare precizie. Luminile pentru banda de rulare și pentru orientarea pe autostrăzi sunt, de asemenea, noi. A8 facelift oferă și blocuri optice spate OLED digitale (OLED = organic light emitting diode) în dotarea standard. Când clienții își comandă automobilul, ei pot alege dintre două semnături luminoase pentru luminile din spate. La S8** sunt oferite chiar trei opțiuni. În combinație cu sistemele de asistență, blocurile optice spate digitale OLED au și un senzor de proximitate.

Design redus

Arhitectura interiorului se face remarca prin orientarea sa strict orizontală, ce accentuează lățimea automobilului. Pe întuneric, pachetul Plus de iluminare ambientală (dotare standard pentru Audi design selection și S8**) împarte interiorul cu eleganță pe diferite trepte. Luminile pentru citit din spate folosesc, de asemenea, tehnologie Matrix LED.

Gama de scaune și opțiunile pentru dotarea scaunelor sunt extrem de variate pentru noua versiune actualizată a modelului A8, punând accentul pe confort și pe o alură premium impunătoare. Mai ales scaunele din spate se fac remarcate cu o gamă vastă de opțiuni atractive. Scaunul pentru relaxare oferit pentru A8 L* reprezintă vârful gamei, oferind numeroase opțiuni pentru ajustare și un suport pentru picioare, instalat pe spătarul scaunului copilotului. Pasagerii pot folosi acest suport pentru a-și încălzi picioarele și pentru a le răsfăța cu funcția de masaj ce permite setări pe diferite niveluri. Caracterul rafinat al interiorului este subliniat și de finisajele de calitate superioară excelentă.

Soluții noi: navigația și Audi connect

MMI Navigation plus este o dotare standard pentru gama actualizată a modelului Audi A8 și are la bază a treia generație a platformei modulare de infotainment MIB 3. De asemenea incluse în dotarea standard, serviciile on-line și Car-2-X din gama Audi connect completează sistemul de navigație și cu alte funcții avansate. Acestea sunt împărțite pe două pachete: Audi connect Navigation & Infotainment și Audi connect Safety & Service cu Audi connect Remote & Control.

Pentru cele mai moderne utilizări: noile ecrane pentru locurile din spate

Audi oferă desigur și opțiuni atractive pentru dispozitivele de infotainment. Astfel, noile ecrane din spate corespund pe deplin celor mai pretențioase cerințe posibile, ce ar putea fi solicitate de pasagerii ce călătoresc pe banchetă. Aceasta înseamnă două display-uri de 10,1 inchi cu rezoluție full HD, instalate pe spătarele scaunelor frontale.

Trei pachete: sistemele de asistență pentru șofer

Versiunea actualizată a modelului Audi A8 oferă acum aproximativ 40 de sisteme asistență pentru șofer. O parte dintre acestea, inclusiv sistemele pentru siguranță Audi pre sense basic și Audi pre sense front sunt dotări standard. Opțiunile sunt grupate în pachetele "Park," "City" și "Tour". Alături de acestea, A8 poate fi echipat și cu pachetul de asistență Plus, iar printre dotările disponibile separat se numără asistentul night vision pentru vizibilitatea pe timp de noapte și camerele video ce oferă vederi panoramice.

Puternice, dar eficient: motoarele

Pentru început, Audi A8 facelift va fi disponibil cu trei opțiuni pentru motorizare. Alături de motorul V6 3,0 TFSI, este oferit și 4,0 TFSI, ce poate fi comandat pentru A8 și S8** în diferite variante de putere și își împarte capacitatea de 4 litri pe cei 8 cilindri echipați cu tehnologia cylinder on demand de dezactivare temporară a cilindrilor. În curând, A8 va putea fi comandat și cu un motor diesel sau cu sistem de propulsie hibridă plug-in PHEV.

Audi S8**: performanțe impresionante în clasa de lux

Audi S8 TSFI quattro (consum mixt de combustibil în l/100 km*: 10,8 - 10,7; emisii mixte de CO2 în g/km*: 246 - 245) este modelul sportiv din vârful gamei. Motorul său biturbo V8 generează 420 kW (571 CP) și un cuplu de 800 Nm între 2.050 și 4.500 rpm. S8** este singura variantă echipată din fabrică cu suspensiile dinamice predictive, cu diferențial sport și direcția dinamică integrală. Toate motorizările menționate mai sus sunt echipate cu tehnologie mild hybrid (MHEV) în dotarea standard, ce folosește sistemul electric principal de 48 V al automobilului.

tiptronic, quattro și diferențial sport: întregul arsenal de optimizare a experiențelor dinamice

Toate motoarele cu care poate fi dotat Audi A8 dispun de transmisia rapidă și rafinată tiptronic cu 8 trepte. Datorită pompei electrice de ulei, transmisia automată poate schimba treptele chiar și atunci când motorul nu este pornit. Sistemul permanent de tracțiune integrală quattro cu diferențial auto-blocant central este inclus în dotarea standard și poate fi suplimentat opțional cu diferențialul sport (dotare standard pentru S8**). Acesta distribuie cuplul activ între roțile din spate la virajele abordate rapid, astfel că manevrabilitatea devine chiar și mai sportivă și stabilă. Suspensiile pneumatice adaptive cu amortizare controlată sunt o dotare standard. Printre dotările standard se mai numără și direcția progresivă. Direcția integrală dinamică este inclusă în lista dotărilor opționale, dar este o dotare standard pentru Audi S8**.

Suspensia activă predictivă

O dotare deosebit de specială pentru A8 facelift este suspensia activă predictivă. Aceasta poate crește sau reduce forțele exercitate asupra fiecărei roți în parte, făcând uz în acest sens de un motor electric. Astfel, sistemul poate ajusta poziția șasiului în orice situație de mers. Gama de jante oferă variante între 18 și 21 de inchi și include șase noi modele din gamele Audi și Audi Sport. Pentru versiunile de top, precum Audi S8**, producătorul pune la dispoziție opțional și frâne cu discuri ceramice.

A8 L Horch: un model special rezervat pieței chineze

Audi A8 L Horch este versiunea de top din gama oferită pe piața chineză și are o lungime de 5,45 metri, ceea ce reprezintă un plus de 13 cm față de A8 L**. Caracterul exclusiv al acestui model este accentuat la interior de tapițeria extinsă cusută în romburi, de emblemele imprimate pe capitonaje și de covorașele groase din spate. La exterior se face remarcată, de pildă, grila Singleframe cu design specific cu lamele verticale, indicând statutul de model de lux special al acestei mașini. Inconfundabile sunt și emblema Horch și "coroana H". În premieră în segmentul D, acest model de top oferă finisaje exterioare în două nuanțe diferite pentru clienții din China.

 

 

Consumul de combustibil al modelelor menționate anterior

Consumul de combustibil/electricitate și emisiile de CO₂ indicate ca intervale de valori variază în funcție de jantele din aliaj și anvelopele alese, precum și de nivelul de echipare și de accesoriile alese pentru automobil.

Audi S8

Consum combustibil mixt în l/100km: 10,8 - 10,7;

Emisii de CO2 mixte în g/km: 246 - 245

Audi A8L

Consum combustibil mixt în l/100km: 10,8 - 8,2;

Emisii de CO2 mixte în g/km: 248 - 187

Consumul și emisiile comunicate au fost determinate conform metodelor de măsurare prevăzute de lege. Începând cu 1 septembrie 2017, anumite autovehicule noi sunt omologate de tip conform Procedurii Armonizate la Nivel Mondial de Testare a Vehiculelor Ușoare, abreviată WLTP (engl. World Harmonised Light Vehicle Test Procedure). Aceasta este o procedură mai realistă de testare pentru măsurarea consumului de combustibil și a emisiilor de CO₂. Începând cu 1 septembrie 2018, WLTP va înlocui treptat Noul ciclu de conducere european (New European Driving Cycle, sau NEDC). Având în vedere condițiile mai realiste de testare, valorile de consum și de emisii de CO₂ măsurate conform WLTP sunt, în multe cazuri, mai mari decât cele măsurate conform NEDC. Informații adiționale despre diferențele dintre WLTP și NEDC puteți găsi la www.audi.de/wltp.

În prezent este încă obligatorie comunicarea valorilor conform NEDC. La modelele care au fost omologate de tip conform WLTP, valorile NEDC sunt derivate din valorile conform WLTP. Valorile WLTP pot fi comunicate dacă se dorește până la momentul la care acestea devin obligatorii. Dacă valorile NEDC sunt comunicate ca interval, acestea nu se referă la un autovehicul anume și nu reprezintă  o parte integrantă a ofertei. Acesta valori sunt comunicate doar cu scopul de a servi comparării diferitelor tipuri de autovehicule. Dotările și accesoriile adiționale (componentele instalate suplimentar, anvelopele de alte dimensiuni, etc.) pot modifica parametrii relevanți ai autovehiculului, ca de ex. masa, rezistența la înaintare și caracteristicile aerodinamice și, alături de condițiile meteo și de condițiile din trafic, precum și stilul individual de condus, pot influența consumul de energie electrică, emisiile de CO₂ și performanțele automobilului.

Informații suplimentare cu privire la consumul oficial de combustibil și la emisiile de CO₂ oficiale pentru autoturismele noi sunt oferite în "Ghidul cu informații referitoare la consumul de combustibil, emisiile de CO₂ și consumul de energie electrică ale autovehiculelor noi", disponibil gratuit în toate punctele de vânzare ale Uniunii Europene.