Știri Audi

Fascinația pură a propulsiei electrice: Audi e-tron GT quattro

16.03.2021

 

Cu e-tron GT quattro (Consum mixt de energie electrică în kWh/100 km*: 19,6 - 18,8 (NEDC); emisii mixte de CO2 în g/km*: 0), Audi demonstrează fără rezerve cât de fascinată poate fi mobilitatea electrică. Coupe-ul cu patru uși îmbină designul emoțional, cu un sistem de propulsie foarte puternic, precum și cu manevrabilitatea dinamică și autonomia mare. e-tron GT** deschide o nouă eră: este modelul gran turismo al viitorului și un automobil cu puternic rol reprezentativ pentru marca cu patru inele.

 

Un gran turismo de nouă generație: sportiv, confortabil și sustenabil

Un Audi cum nu a mai fost văzut vreodată: e-tron GT** este mărturia planurilor Audi privind mobilitatea emoționantă și fascinantă a viitorului. RS e-tron GT (Consum electric mixt în kWh/100 km*: 20,2 - 19,3 (NEDC); emisii mixte de CO2 în g/km*: 0) este noul vârf de lance al gamei de modele electrice ale mărcii. Ambele modele sunt puternice, rapide și dinamice și ambele au emisii locale zero. Însumate, aceste calități creează un caracter puternic, ce reinterpretează în mod fascinant ideea de gran turismo.

 

Esteticul ia ființă din eficiență: designul exterior și aspectele aerodinamice

Designul exterior al modelului Audi e-tron GT** este o operă de artă dinamică, bazată pe proporții dinamice, cu un ampatament lung și ecartamentul lat, roți mari și linia plafonului aplatizată. Coupe-ul cu patru uși are o lungime de 4,99 metri și lățimea de 1,96 metri, la o înălțime de doar 1,41 metri, ce este permisă de porțiunile concave din bateria de înaltă tensiune. Astfel, pasagerii își pot ține picioarele în aceste locuri, pentru o poziție foarte confortabilă, deși stau la nivel redus față de sol. Fiecare detaliu al designului exterior este echilibrat, în armonie deplină cu restul automobilului, de la farurile disponibile opțional inclusiv cu Audi laser light și până la blisterele quattro evidențiate, la jante și până la difuzorul mare din spate. Clienții pot alege dintre nouă variante de culori pentru exterior și două pachete de design. Plafonul este vitrat ca dotare standard și opțional poate fi comandat și plafonul din polimer ranforsat cu fibră de carbon (CFRP), un material cu o greutate foarte redusă.

Esteticul ia ființă din eficiență: Audi e-tron GT** are coeficientul aerodinamic 0,24. Elementele active controlează caracteristicile aerodinamice. Astfel, două inserții controlabile asigură aerul de răcire pentru frânele frontale și sistemul de management termic, în funcție de necesar. Eleronul se extinde în două poziții diferite, în funcție de situația de mers. Întreaga suprafață de sub automobil este acoperită cu scuturi ce direcționează aerul spre difuzorul amplu, iar anumite jante sunt echipate cu aero-blades pentru a optimiza și mai mult conceptul aerodinamic. Exteriorul modelului electric este realizat în întregime din aluminiu. Elementele fabricate din oțel format la cald constituie structura de bază rigidă și rezistentă la impact a compartimentului pasagerilor, ce este susținută și de carcasa din aluminiu a bateriei de înaltă tensiune. Secțiunea frontală și secțiunea posterioară integrează componente fabricate din aluminiu turnat și profiluri din aluminiu.

 

Spațios și elegant: interiorul

Interiorul modelelor Audi e-tron GT quattro (Consum mixt de energie electrică în kWh/100 km*: 19,6 - 18,8 (NEDC); emisii mixte de CO2 în g/km*: 0) și Audi RS e-tron GT (Consum mixt de energie electrică în kWh/100 km*: 20,2 - 19,3; emisii mixte de CO2 în g/km*: 0) recreează ambianța modelor gran turismo clasice. Separați de consola centrală lată, șoferul și pasagerul din față stau în poziție sportivă, foarte joasă pe scaune. Interiorul este aerisit, iar panoul de instrumente este bazat pe designul de monopost specific modelor Audi, fiind orientat spre șofer. Portbagajul din spate are un volum de 405 litri. Modelul RS** cu sistemul de sunet Bang & Olufsen Premium inclus în dotarea standard oferă o capacitate de 350 de litri. Compartimentul de depozitare de sub capota frontală a mașinii adaugă încă 81 de litri de spațiu de depozitare.

Eleganța progresistă a interiorului subliniază caracterul puternic al modelului e-tron GT**. A treia caracteristică specifică modelului gran turism, alături de sportivitate și confort, este sustenabilitatea. Astfel, ca dotare standard, mocheta de pe podea și covorașele sunt realizate din material reciclat din, de exemplu, plase de pescuit. Scaunele sport Plus (varianta de mijloc între cele trei opțiuni) cu ajustări în 14 direcții sunt disponibile cu două versiuni de tapițerie. Ambele sunt în mare măsură fabricate din poliester reciclat. Clienții cu gusturi foarte rafinate pot, de asemenea, opta pentru piele de calitate superioară sau inserțiile decorative realizate din carbon silk-matt. Cei care caută soluții deosebit de individualizate, pot apela la gama Audi exclusive oferită de Audi Sport GmbH.

 

Sistem puternic: tracțiunea integrală electrică și recuperarea energiei

Cu cele două motoare ale sale pe puntea față și cea din spate, Audi e-tron GT** este un automobil sport potrivit inclusiv la drum lung, susținut de un propulsor foarte puternic. În funcție de model, automobilul generează 350 kW (476 CP) sau, în varianta RS**, 440 kW (598 CP). În modul overboost, e-tron GT quattro asigură pentru scurt timp 390 kW (530 CP), iar RS e-tron GT 475 kW (646 CP). Cuplul total este de 630 Nm și respectiv 830 Nm. Modelul RS accelerează de la 0 la 100 km/h în 3,3 secunde. Când șoferul apasă complet pedala de accelerație la demarajul de pe loc, transmisia cu două trepte de pe puntea spate selectează treapta 1.

Datorită operațiunilor de control ultra-rapide, sistemul electric de tracțiune integrală asigură dinamism maxim, stabilitate la rulare și tracțiune optimă în orice situație. Când șoferul eliberează pedala de accelerație, modelul gran turismo trece, de regulă, în modul de rulare liberă. La frânare, motorul electric încetinește automobilul până la aproximativ 0,3 g, fără asistența frânelor fizice, recuperând astfel energie în majoritatea situațiilor uzuale de condus.

 

Puternic, progresist: e-tron sport sound

e-tron GT (Consum electric mixt în kWh/100 km*: 19,6 - 18,8 (NEDC); emisii mixte de CO2 în g/km*: 0) nu este o operă de artă doar din punctul de vedere al tehnologiei și designului, ci și al acusticii, mai ales când automobilul este echipat și cu e-tron sport sound, ce este o dotare standard pentru modelul RS (Consum electric mixt în kWh/100 km*: 20,2 - 19,3 (NEDC); emisii mixte de CO2 în g/km*: 0). Cele două unități de control și amplificatoarele generează sunete separate pentru exterior și interior, redate din două difuzoare din exteriorul și interiorul automobilului. Sunetul e-tron sport sound răsună progresist și la calitate excelentă, iar cel de la volan îl poate activa și îi poate modula amplitudinea din Audi drive select.

 

Încărcare rapidă și autonomie mare: bateria de înaltă tensiune

Autonomia maximă de până la 488 kilometri oferită de e-tron GT** este la fel de extraordinară ca performanțele dinamice asigurate. Bateria de înaltă tensiune integrează 396 de celule tip plic

cu învelișul flexibil și asigură o capacitate electrică netă de 84 kWh (93 kWh brut). Tensiunea de 800 de volți permite încărcarea rapidă în curent continuu, la maximum 270 kW. În condiții ideale, durează doar cinci minute pentru a încărca bateria pentru o distanță de aproximativ 100 de kilometri.  

Sistemul de management termic al modelului e-tron GT** include patru circuite de răcire și menține bateria și componentele sistemului de propulsie la temperaturi optime. Când șoferul selectează în sistemul de navigație o stație de încărcare rapidă, bateria va fi răcită sau încălzită în prealabil, în funcție de situație, astfel că la momentul la care ajunge la stația de încărcare, mașina să poată fi încărcată cât mai rapid posibil. Pompa de căldură inclusă în dotarea standard reduce pierderile de autonomie determinate de sistemul electric de climatizare, mai ales pe timp de iarnă. Aplicația gratuită myAudi le permite celor care dețin un e-tron GT** să monitorizeze procesele de încărcare și să seteze climatizarea staționară de pe smartphone-ul lor.

 

Dinamism și totuși relaxare: suspensiile

Suspensiile oferite pentru Audi e-tron GT** asigură un echilibru ideal între dinamism și confort. Poziția în care sunt instalate bateria și motorul electric, asigură un centru de greutate coborât și o distribuție uniformă a masei pe punți. Suspensiile roților sunt construite sub forma unei structuri sportive triunghiulare și aproape toate componentele punților, inclusiv brațele și sub-structurile, sunt realizate din aluminiu ce are o greutate foarte redusă.

Sistemul de manevrabilitate dinamică Audi drive select cu patru moduri și amortizare controlată este inclus în echiparea standard a fiecărui e-tron GT (Consum electric mixt în kWh/100 km*: 19,6 - 18,8 (NEDC) emisii mixte de CO₂ în g/km*: 0). La modelul RS (Consum electric mixt în kWh/100 km*: 20,2 - 19,3 (NEDC); emisii mixte de CO2 în g/km*: 0), diferențialul integrează un cuplaj multi-disc controlat electronic, ce optimizează și mai mult agilitatea și tracțiunea. Suspensiile pneumatice adaptive cu trei camere permit un confort excelent la rulare și o plajă largă de setări din punctul de vedere al manevrabilității. Discurile frânelor sunt acoperite cu un strat de carbură de wolfram ce le optimizează și mai mult performanțele, ce sunt oricum foarte ridicate. Toate cele trei dotări sunt oferite opțional pentru e-tron GT quattro**.

Frânele cu discuri de frână ceramice cu fibră de carbon sunt extrem de ușoare și își păstrează eficiența pe termen lung. Acestea sunt disponibile ca alternativă pentru ambele modele**. Direcția integrală este o altă opțiune din gama de dotări superioare. La viteze mici, aceasta virează roțile din spate ușor în direcția opusă față de roțile din față, pentru o agilitate mai accentuată și pentru reducerea diametrului de bracaj. La viteze mai mari, sistemul accentuează stabilitatea la manevrare, virând roțile în aceeași direcție. Pentru roți, sunt disponibile jante cu dimensiuni între 19 și 21 de inchi.

 

100% conectat: comenzile, sistemele de infotainment și cele de asistență

La fel ca toate modelele Audi, și e-tron GT este conectat în manieră avansată, iar afișajele și comenzile operează prin intermediul Audi virtual cockpit Plus, ce poate controlat de la volanul multifuncțional sau folosind ecranul MMI touch. Al treilea nivel al opțiunilor de control sunt comenzile vocale, ce accesează și date din cloud. MMI navigation Plus aduce la bord și serviciile on-line Audi connect. Printre acestea se numără funcția e-tron de planificare a rutelor, ce calculează opririle necesare pentru încărcare astfel încât șoferul să ajungă la destinație cât mai rapid posibil. Display-ul head-up, Audi phone box și sistemul de sunet Bang & Olufsen 3D Premium (dotare standard pentru RS**) sunt oferite ca dotări opționale.

Sistemele de asistență pentru condus sunt oferite în pachetele Tour, City și Park, ce sunt combinate și în assist system Plus. Sistemul park assist Plus de asistență la parcare (de la distanță) manevrează e-tron GT** pe locurile de parcare și de pe locurile de parcare, la simpla apăsare a unui buton. În timpul executării manevrei de parcare, șoferul poate rămâne în automobil sau se poate afla în afara automobilului, caz în care poate iniția și opri procesul de parcare din aplicația myAudi.

 

Manopera de înaltă precizie întâlnește producția smart

e-tron GT (Consum electric mixt în kWh/100 km*: 19,6 - 18,8 (NEDC); emisii mixte de CO2 în g/km*: 0) este primul automobil Audi 100% electric construit în Germania. Automobilul este asamblat la unitatea Audi Böllinger Höfe din Neckarsulm. Producția de serie mică de la această unitate a fost extinsă și adaptată special pentru acest proiect. Astfel, angajații optim instruiți și experimentați ai unității precedente au fost păstrați și echipamentul a fost completat cu tehnologii smart și cu procese digitale. Modelul gran turismo electric este asamblat pe aceeași linie cu R8**, bolidul Audi sport de înalte performanțe. Mai mult, și întregul proces de fabricație de aici are amprenta neutră de carbon.  La fel ca întreaga unitate din Neckarsulm, și această unitate folosește în proporție de 100% energie electrică ecologică, cu o centrală mixtă termică și electrică alimentată cu biogaz, ce asigură căldura necesară pentru Böllinger Höfe.

 

Date și cifre

 

Audi e-tron GT quattro și Audi RS e-tron GT

 

Poziționarea produsului

  • Reinterpretarea ideii de gran turismo: coupe cu patru uși, cu design elegant și dinamic, plus sistem de propulsie electric puternic; ținută echilibrată la drum lung, precum și la utilizarea cotidiană; sportivitatea și confortul întâlnesc sustenabilitatea
  • Model reprezentativ pentru marcă, cu puternic impact emoțional, o avanpremieră a designului electric al viitorului
  • RS e-tron GT** reprezintă vârful de lance al electrificării gamelor Audi și Audi Sport GmbH

 

Designul exterior, aspectele aerodinamice și caroseria

  • Lungime: 4,99 m; lățime: 1,96 metri; înălțime: doar 1,41 metri; caroserie scundă; portbagaj de 405 litri (350 litri pentru modelul RS**)
  • Proporții sportive: jante mari, capota frontală alungită, siluetă joasă, ampatament lung
  • Design sculptural: grilă Singleframe joasă la radiator, cu cromatica inversată în culoare contrastantă; blistere quattro distinctive; geamurile laterale au o înălțime redusă și plafonul are o linie puternic descendentă; partea din spate cu suprafețe convexe pronunțate
  • Linie fluidă a caroseriei, conform noii filozofii: Esteticul ia ființă din eficiență
  • Coeficientul aerodinamic de doar 0,24 permite un nivel ridicat de eficiență și astfel o autonomie mare; dotări aerodinamice active, cu prize de aer controlabile pentru frâne și radiatoare; eleronul poate fi extins în diferite poziții; scut închis sub automobil și difuzor lat
  • Rigiditate ridicată și siguranță excelentă la impact, datorită oțelului de rezistență ultra-ridicată folosit pentru celula pasagerilor și a ranforsării carcasei bateriei; exterior din aluminiu

 

Farurile și luminile din spate

  • Farurile Matrix LED sunt o dotare standard pentru RS e-tron GT** și sunt disponibile ca dotare opțională pentru e-tron GT quattro**

  • Farurile Matrix LED cu Audi laser light sunt disponibile ca dotare opțională pentru ambele modele și dublează distanța de iluminare a fazei lungi

  • Blocurile optice spate sunt unite de un bandou luminos; animații pentru funcțiile de iluminare coming home/leaving home în combinație cu farurile cele mai avansate din gamă

 

Designul interior și exterior

  • Panou de instrumente orientat spre șofer cu design ce amintește de un monopost, senzație de spațiu amplu, deschis
  • Poziție joasă pe scaun și consola centrală mai lată; bancheta are dimensiuni confortabile și pentru ocupanții adulți
  • Tapițerie fără piele: două noi versiuni de tapițerie, având un procent ridicat de material reciclat în componență
  • Trei variante de scaune și numeroase pachete de design

 

Conducerea și recuperarea energiei

  • Tracțiune integrală electrică cu un motor sincron cu magneți permanenți (CPM) pe puntea față și pe puntea spate; transmisie cu două trepte pe puntea spate
  • Audi e-tron GT quattro** generează o putere totală de 350 kW (476 CP) și un cuplu de 630 Nm (640 Nm în modul boost); RS e-tron GT generează în total 440 kW (598 CP) și un cuplu de 830 Nm; funcția Launch Control permite o putere maximă de boost de 390 kW (530 CP) și respectiv 475 kW (646 CP), timp de până la 2,5 secunde
  • 0 - 100 km/h în 4,1 secunde sau 3,3 secunde (modelul RS)
  • Viteza maximă este de 245 km/h pentru e-tron GT quattro** și de 250 km/h pentru
  • modelul RS**
  • Control inteligent al funcției de rulare liberă și al recuperării energiei; recuperare la frânare de până la 265 kW

 

e-tron sport sound

  • Sunetul AVAS inclus în dotarea standard este mai accentuat decât limita minimă impusă de lege
  • Sunet opțional e-tron sport sound adițional la exterior și interior (dotare standard pentru modelul RS**); ajustare în funcție de setările Audi drive select

 

Bateria și managementul termic

  • Baterie litiu-ion cu capacitatea netă de 84 kWh (93 kWh brut) și tensiune de 800 volți; 396 celule tip plic structurate în 33 de module
  • Management termic sofisticat, cu patru circuite de răcire,   pompă de căldură eficientă în dotarea standard;
  • pregătire termică prealabilă a bateriei, pentru încărcarea rapidă în curent continuu la drum
  • Încărcarea în curent alternativ la 11 kW este oferită ca dotare standard, iar varianta opțională de 22 kW va fi, de asemenea, disponibilă la scurt timp după lansarea pe piață a modelului; încărcarea în curent continuu la 270 kW este oferită ca dotare standard
  • Autonomie de până la 488 km cu bateria complet încărcată conform WLTP (Audi e-tron GT quattro**); doar 5 minute de încărcare pentru o distanță de aprox. 100 km
  • Clienții pot controla pre-climatizarea interiorului, precum și încărcarea, folosindu-și smartphone-ul și aplicația   myAudi app

 

Suspensiile

  • Centru de greutate coborât și distribuirea excelentă a sarcinii pe punți, datorită poziției de instalare a bateriei și a poziționării motoarelor electrice
  • În dotarea standard: amortizare controlată, sistemul de manevrabilitate dinamică   Audi drive select
  • Opțional (standard pentru modelul RS**): diferențial blocabil controlat pe puntea spate și  suspensie pneumatică adaptivă cu trei camere; opțional pentru ambele modele: direcția integrală
  • Discuri de frână acoperite cu un strat de carbură de wolfram ca dotare opțională (standard pentru modelul RS);
  • discuri de frână ceramice cu fibră de carbon opționale pentru ambele modele
  • Jante de 19 până la 21 de inchi, sunt disponibile și variante aero pentru toate dimensiunile

 

Comenzi și afișaje

 

 

Infotainment și Audi connect

 

Sistemele de asistență a șoferului

  • Sistemele pentru siguranță Audi pre sense în dotarea standard; opțional pachetele "Tour", "City" și "Park", precum și assist system Plus; sisteme speciale:  adaptive cruise assist și asistentul pentru parcare (de la distanță) park assist

 

Manopera de înaltă precizie întâlnește producția smart

  • Fabricarea modelului e-tron GT** la unitatea Audi Böllinger Höfe din Neckarsulm, Germania îmbină manopera de calitate premium cu tehnologia producției smart
  • Producție neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon, cu utilizarea de electricitate ecologică și biogaz
  • Unitate de tinichigerie inovatoare și independentă, linie de asamblare folosită în comun cu Audi R8**

 

*Informațiile privind consumul electric și emisiile de CO₂ indicate ca intervale de valori variază în funcție de dotările alese pentru automobil 
**Consumul de combustibil / energie electrică al modelelor menționate mai sus:
 
 
Audi e-tron GT quattro
Consum combinat de energie electrică în kWh / 100 km (62,1 mi) *: 19,6-18,8 (NEDC), 21,6-
19,9 (WLTP); emisii combinate de CO2 în g / km (g / mi) *: 0
 
 Audi RS e-tron GT
Consum combinat de energie electrică în kWh / 100 km (62,1 mi) *: 20,2-19,3 (NEDC), 22,5-
20,6 (WLTP); emisii combinate de CO2 în g / km (g / mi) *: 0
 
Audi e-tron
Consum combinat de energie electrică în kWh / 100 km (62,1 mi) *: 24,3-21,0 (NEDC);
emisii combinate de CO2 în g / km (g / mi) *: 0
 
Audi e-tron Sportback
Consum combinat de energie electrică în kWh / 100 km (62,1 mi) *: 23,9-20,6 (NEDC);
emisii combinate de CO2 în g / km (g / mi) *: 0
 
Audi R8
Consum combinat de combustibil l / 100 km (62,1 mi) *: 13,3-12,9 (NEDC);
emisiile combinate de CO2 în g / km (g / mi) *: 301-293

 

Valorile privind consumul și emisiile de CO2 au fost determinate în baza procedurilor de măsurare stabilite de lege. Începând cu 1 septembrie 2017, anumite vehicule noi sunt omologate de tip folosind procedura de testare a vehiculelor ușoare armonizată la nivel mondial (WLTP - World Harmonised Light Vehicle Test Procedure), care este o procedură de testare nouă și mai realistă pentru măsurarea consumului și a emisiilor de CO2. Începând cu 1 septembrie 2018, WLTP înlocuiește progresiv noul ciclu de conducere european (NEDC - New European Driving Cycle). Datorită condițiilor de testare mai realiste, consumul și emisiile de CO2 măsurate în cadrul WLTP sunt în multe cazuri mai ridicate comparativ cu cele măsurate în cadrul NEDC. Mai multe detalii despre procedura WLTP, valorile de consum și emisii, precum și elementele care influențează aceste valori pot fi obținute accesând pagina de internet https://www.audi.ro/service-piese-si-accesorii/service-audi/mediu-si-tehnologie/wltp.

Informațiile nu se referă la un anumit vehicul și nu constituie parte integrantă a ofertei, ci sunt destinate exclusiv scopurilor comparative între diferitele tipuri de vehicule. Valorile de consum și emisii de CO₂ ale unui vehicul sunt influențate și de conduita în trafic și de alți factori ce nu țin de domeniul tehnic (de exemplu, condițiile de vreme sau condițiile de trafic). De asemenea, dotările opționale și accesoriile (de exemplu, pneuri mai late, instalație de climatizare etc.), pot modifica parametrii relevanți ai vehiculului, de exemplu, greutatea, rezistența la rulare și aerodinamica, rezultând astfel abateri ale datelor de consum și emisii CO2 pentru modelul configurat.

Valorile de consum și emisii sunt oferite cu titlu exemplificativ, cele efective ale vehiculului care va intra în producție și care va putea fi livrat putând să devieze față de cele prezentate mai sus.

Mai multe detalii privind caracteristicile vehiculului, inclusiv valorile de consum și emisii CO2 pot fi obținute la dealerii autorizați.

Durata necesară încărcării bateriei poate varia în funcție de diferiți factori, ca de pildă deprecum temperatura exterioară, de ștecherul utilizat conform standardelor naționale și de utilizarea funcției de climatizare staționară (de ex. funcția de climatizare controlată de la distanță). La utilizarea unor ștechere casnice clasice, puterea de încărcare va fi limitată de sistemul e-tron de încărcare.

Pentru încărcarea în curent alternativ, Audi recomandă încărcarea bateriei de înaltă tensiune de la prize industriale, de la stații de încărcare sau de la un wallbox. Astfel eficiența este mai ridicată și timpii de încărcare sunt mai reduși comparativ cu încărcarea de la prizele casnice uzuale. Se recomandăEste recomandat să evitați să încărcați în mod regulat vehiculul la ca automobilul să nu fie încărcat la utilizarea regulată de la prize casnice uzuale cu folosind sistemul e-tron de încărcare (compact sau connect), dacă există posibilitatea de a încărca bateria de la o priză industrială în curent alternativ sau dacă sunt disponibile stații publice de încărcare în curent alternativ sau curent continuu. Puterea Capacitatea de încărcare depinde de tipul ștecherului folosit pentru conectarea la rețea, precum și de tensiunea electrică specifică fiecărei țări, și de numărul fazelor disponibile în rețeaua electrică, precum și în de instalația casnică a clientului. Astfel, puterea poate fi diferită pentru diferiți utilizatoriîn anumite situații, aceasta poate fi mai redusă.