Pentru cea mai buna experienta posibila pe site-ul web
Acest site utilizeaza cookie-uri pentru cea mai buna experienta posibila a utilizatorului. Prin continuarea utilizarii site-ului nostru, acceptati utilizarea cookie-urilor noastre (cookie-uri esentiale). Cookie-urile supuse aprobarii obligatorii (cookie-uri analitice, cookie-uri functionale, cookie-uri pentru continut personalizat) sunt activate numai dupa acceptarea si activarea lor de catre utilizator. Daca consimtiti la utilizarea cookie-urilor, datele de identificare vor fi procesate de partenerii nostri (furnizorii de cookie-uri si furnizorii de servicii IT). Porsche Romania SRL este responsabila pentru acest site si pentru cookie-uri. Informatii suplimentare despre cookie-urile utilizate si activarea/dezactivarea acestora pot fi gasite in
Activati toate cookie-urile
Știri Audi

Cel mai sportiv automobil din gama: Audi RS Q8

28.11.2019

·     Cel mai puternic coupe SUV oferit de Audi Sport GmbH

·     Cu performanțe ridicate, variabil și fără să impună compromisuri la utilizarea în cotidian

·     441 kW (600 CP), 800 Nm, de la 0 la 100 km/h în 3,8 secunde.

 

Noul Audi RS Q8 (consum combustibil mixt în l/100 km: 12,1; emisii CO₂ mixte în g/km*: 277 - 276) este modelul situat în vârful gamei Q a mărcii Audi, îmbinând puterea specifică modelelor RS, cu eleganța unui coupe premium și flexibilitatea unui SUV. 

"Pentru prima dată în istoria de 25 de ani a modelelor Audi RS, scoatem pe șosele un coupe SUV de talie mare rafinat cu gene de automobil sport de înaltă performanță," a explicat Oliver Hoffmann, Directorul Audi Sport GmbH. "Cu motorul său bi-turbo V8 pe benzină, Audi RS Q8** este acum vârful de lance al gamei de modele RS."

Putere maximă în condiții de eficiență maximă: motorul

La cei 441 kW (600 CP) și cuplul de 800 Nm între 2.200 și 4.500 rpm, motorul V8 de 4,0 litri al noului Audi RS Q8 (consum mixt de combustibil în l/100 km: 12,1; emisii CO₂ mixte în g/km*: 277 - 276 generează performanțe impresionante, demne de un RS. Motorul pe benzină este supraalimentat cu turbină și dispune de injecție directă. Astfel accelerează coupeul SUV construit de Audi Sport GmbH în doar 3,8 secunde de la 0 la 100 km/h. Pentru a ajunge la 200 km/h, mașina are nevoie de 13,7 secunde. Viteza maximă de 250 km/h a fost limitată electronic. Cu pachetul dynamic opțional, viteza maximă este de 305 km/h.

De netrecut cu ...auzul: secvențele 1-3-7-2-6-5-4-8 ale aprinderilor asigură un sunet sportiv profund și inconfundabil.  De asemenea, specific modelelor RS, în spate, sistemul dublu de evacuare se face remarcat cu câte o terminație ovală impresionantă pe fiecare parte. Șoferul poate influența sunetul motorului din sistemul Audi drive select. Mai mult, sistemul RS sport opțional de evacuare, cu terminațiile negre la eșapament, generează un sunet chiar și mai sportiv.

În general, dotările, datele și prețurile specificate în acest document se referă la gama de modele oferite în Germania. Rezervat dreptul de a opera modificări fără o informare prealabilă; acest document ar putea conține erori și omisiuni pentru care nu ne putem asuma răspunderea.

Motorul V8 bi-turbo al noului RS Q8** alătură performanțelor maxime, o eficiență ridicată, datorată, printre altele, și sistemului său mild-hybrid (MHEV), ce este bazat pe un sistem electric principal de 48 de volți. Elementul central al sistemului este un demaror cu alternator cu curea, conectat la arborele cotit. Astfel, la încetinire și frânare, sistemul poate recupera până la 12 kW. Această energie este stocată înapoi în bateria litiu-ion compactă. Când șoferul își ridică piciorul de pe pedala de accelerație la viteze deplasare între 55 și 160 km/h, sistemul de management alege una dintre cele două soluții posibile, în funcție de situația de mers și de setările curente ale sistemului de manevrabilitate dinamică Audi drive select. Astfel, RS Q8** recuperează energie sau rulează liber timp de până la 40 de secunde cu motorul oprit. Demarorul repornește apoi motorul în câteva fracțiuni de secundă când șoferul acționează accelerația. Tehnologia semi-hibridă permite funcționarea sistemului start/stop la viteze de până la 22 km/h. Mai mult, sistemul mild-hybrid este conectat la sistemul camerelor, pentru a asigura o eficiență și mai ridicată, deoarece când motorul este oprit și pedala de frână este apăsată, imediat ce camera video frontală detectează că mașina din față se pune în mișcare, sistemul determină repornirea motorului. Interacțiunea componentelor sistemului MHEV optimizează confortul la condus și are, de asemenea, potențialul de a reduce consumul de combustibil cu până la 0,8 litri la 100 de kilometri la deplasările zilnice.

Un alt sistem de eficientizare cu care este dotată mașina este sistemul de dezactivare a cilindrilor. Când motorul este supus unor sarcini reduse sau medii și funcționează turație redusă sau medie, sistemul dezactivează cilindri 2, 3, 5 și 8 prin decuplarea injecției de combustibil și dezactivarea aprinderii și închizând supapele de admisie și evacuare. Procesul de dezactivare/reactivare durează doar câteva milisecunde și nu poate fi practic simțit de ocupanți mașinii. Când motorul funcționează cu patru cilindri, punctele de operare ale cilindrilor actuvi trec la sarcini mai ridicate și își comută setările spre o eficiență mai ridicată, în timp ce cilindrii dezactivați funcționează asemeni unui amortizor pneumatic, fără a cauza în general pierderi.  Cilindrii sunt imediat reactivați când șoferul apasă accelerația.

Puterea generată de motorul TFSI de 4,0 litri este transferată către tracțiunea integrală permanentă quattro, prin intermediul transmisiei standard tiptronic cu opt trepte. Configurat ca un angrenaj planetar, diferențialul blocabil central este un sistem pur mecanic, ce distribuie în general cuplul în raport 40:60 către punțile față și spate. În cazul unui derapaj, va fi transmis automat mai mult cuplu către puntea ce dispune de o tracțiune mai bună. Până la 70% din cuplu poate fi transmis către puntea față și până la 85% către puntea din spate.

Sistemul de control idividual al cuplului fiecărei roți perfecționează manevrabilitatea agilă și sigură a noului RS Q8**. La virajele abordate dinamic, diferențialul quattro sport distribuie cuplul către roțile din spate în funcție de necesar. Funcția torque-vectoring optimizează tracțiunea, stabilitatea și ținuta dinamică.

Pregătite pentru orice: suspensiile

Structura cu cinci brațe de pe punțile față și spate abordează separat forțele longitudinale și laterale. Brațele și sub-structurile sunt fabricate în cea mai mare parte din aluminiu. Noul coupe SUV are un ecartament de 1.692 de milimetri în față și de 1.696 milimetri în spate.

Suspensiile pneumatice adaptive sport opționale dispun de un sistem de control al amortizării, astfel că RS Q8** se va simți ca acasă atât pe pista de curse, cât și în off-road. Setările amortizoarelor specifice modelelor RS permit o plajă deosebit de largă a reglajelor, de la foarte confortabil, la extrem de sportiv. În funcție de situație de mers și de dorințele șoferului, garda la sol variază ca înălțime cu 90 de milimetri.

Sistemul electromecanic activ de stabilizare anti-ruliu este oferit ca dotare opțională și are rolul de a reduce la minimul ruliul caroseriei la virajele dinamice. În acest sens, între cele două jumătăți ale stabilizatorului de pe fiecare punte este instalat un motor electric de dimensiuni compacte. La condusul în linie dreaptă, cele două jumătăți ale stabilizatorului sunt decuplate, ceea ce reduce mișcarea caroseriei pe drumurile denivelate și sporește, de asemenea, confortul. În viraje însă, accentul este pus în principal pe compensarea optimă a ruliului. Jumătățile stabilizatorului sunt acum rotite în direcții opuse, ceea ce reduce semnificativ înclinarea caroseriei în viraj.  Sistemul electromecanic activ de stabilizare anti-ruliu este integrat în sistemul electric principal de 48 de volți al mașinii și servește și ca sistem de recuperare, putând regenera energia chiar și prin intermediul motoarelor electrice. Eneria o stochează apoi în baterie.

Cu pachetul opționale dynamic plus cu viteza limitată electronic la 305 km/h, clienții pot, de asemenea, beneficia de un șasiu setat pentru sportivitate maximă. Acesta include sistemul electromecanic activ de stabilizare anti-ruliu, diferențialul sport quattro și sistemul de frânare ceramic RS.

Direcția integrală inclusă în dotarea standard schimbă bracarea roților din față cu ajutorul unui mecanism electric de antrenare cu arbore filetat și cu două axuri directoare. La viteze mai mici, roțile din spate se îndreaptă cu până la 5 grade în direcția opusă direcției roților din față, pentru a oferi o mai mare agilitate. La viteze mari, roțile din spate sunt îndreptate cu până la 1,5 grade în aceeași direcție cu cea a roților de pe puntea față, sporind stabilitatea la manevrele de schimbare a benzii.

Cu garda sa la sol variabilă, consolele scurte, tracțiunea quattro integrală permanentă și asistentul pentru coborârea pantelor, Hill Descent Control, noul Audi RS Q8** poate merge fără stres mai departe și după ce se termină drumurile asfaltate.

Șoferul poate influența cu mare precizie caracterul dinamic curent al modelului RS Q8**, utilizând sistemul de manevrabilitate dinamică Audi drive select. În acest sens, are la dispoziție opt moduri din care îl poate alege pe cel preferat la momentul respectiv: confort, auto, dinamic, eficient, all-road, off-road și modurile specifice modelor RS, ce pot fi, de asemenea configurate individual, și anume RS1 și RS2. Acestea pot fi activate direct acționând butonul RS-MODE de pe volan. Audi drive select influențează mai multe setări, ca de exemplu managementul motorului și transmisiei, asistarea direcției, suspensia pneumatică, direcția integrală, sunetul motorului și caracteristicile sistemului de aer condiționat automat.

Noul RS Q8** dispune în echiparea standard de jante din aluminiu de 22 de inchi cu un design cu 10 spițe în formă de stea. Anvelopele standard de 295/40 sunt cele mari pe care Audi le-a instalat vreodată la un automobil de din producția de serie. Exclusiv pentru RS Q8** sunt disponibile opțional jante de 23 de inchi din aluminiu cu design rotor cu spițe în Y și cu diferite finisaje. După roțile de mari dimensiuni este instalat sistemul de frânare RS cu discuri din material compozit, ventilate din interior (420 de milimetri în față și 370 de milimetri în spate). Etrierele cu 10 pistoane sunt vopsite în negru ca dotare standard, dar opțional pot fi finisate cu roșu. Etrierele frânelor RS ceramice opționale sunt disponibile în versiunile gri, roșu sau albastru și au 440 de milimetri în față și 370 de milimetri în spate.

Impunător: exteriorul

Cu grila Singleframe octogonală impunătoare, grila radiatorului specifică modelelor RS cu finisaj high gloss black și grila RS gloss black cu formă de fagure, Audi RS Q8** impresionează oriunde și-ar face apariția. În combinație și cu prizele de aer laterale și blade-ul high gloss black, toate aceste detalii accentuează cu rafinament caracterul puternic de sportiv al modelului oferit de Audi Sport GmbH.

Din profil se face observată linia plafonului ce scade spre spate, curgând în montanții D și păstrându-și apoi din nou nivelul pe blisterele quattro de deasupra pasajelor roților. Elementele de cariserie specifice gamei RS (finisate în culoarea caroseriei) lățesc caroseria cu 10 milimetri în față și 5 milimetri în spate, asigurând spațiul necesar ecartamentului mai mare. Jantele opționale de 23 inchi subliniază caracterul marcant al modelului,

 iar pragurile RS continue sunt finisate standard în nuanța Manhattan Gray, conferind caroseriei o alură și mai atletică. Eleronul RS de la nivelul plafonului reprezintă o încheiere spectaculoasă a liniei superioare a mașinii. În spate se remarcă și difuzorul cu design special și terminațiile ovale ale sistemului de evacuare.

Audi RS Q8** este disponibil cu una dintre cele nouă culori oferite pentru exterior. Carcasele oglinzilor exterioare sunt finisate în negru ca dotare standard și opțional în culoarea caroseriei, aluminiu sau carbon. Pachetele de design Aluminiu și Carbon desenează accente precise la grila radiatorului, blade-uri, difuzor și bandoul luminos (exclusiv la Carbon). În combinație cu pachetele de design Black și Carbon, inelele Audi și emblema RS din față și din spate sunt disponibile opțional cu finisaj negru. Gama Audi exclusive oferă diferite alte posibilități adiționale de personalizare.

Clienții pot, de asemenea, alege dintre două configurații diferite pentru farurile LED.  Farurile RS Matrix LED închise la culoare se remarcă prin semnătura luminoasă tridimensională a luminilor de zi cu caracter digital, similar blocurilor optice spate cu LED.  Farurile RS Matrix LED și blocurile optice spate includ lumini de semnalizare dinamice și etalează o animație specifică gamei RS, atunci când mașina este descuiată și încuiată.

Spațios și sportiv: interiorul

Interiorul modelului RS Q8** este caracterizat de un design "curat", cu toate elementele având o conexiune logică între ele. Plafonul interior este acoperit ca dotare standard cu material textil negru și opțional și cu capitonaj din material textil lunar silver, Alcantara lunar silver sau Alcantara black. Panoul de instrumente suplu și liniile accentuat orizontale conferă sentimentul de spațiu foarte vast. Elementul central al bordului este afișajul tactil MMI  touch  response.  Datorită designului său special, acest ecran se transformă într-o suprafață neagră unitară, atunci când nu este activ.

Un alt element important de design este consola lată și simetrică a tunelului central. Acesta este încadrat de elemente marcante de design cu finisaj Aluminium  Race Anthracite, ce pun și mai bine în valoare caracterul sportiv al mașinii.

Afișajele RS speciale redate pe Audi virtual cockpit și MMI furnizează informații specifice, ca de exemplu presiunea din anvelope, cuplul, puterea, temperatura, timpii de circuit și forțele g.  Martorul de bord aferent transmisiei sugerează șoferului să schimbe treapta, când s-a atins turația maximă a motorului. Afișajul opțional head-up display dispune, de asemenea, de o grafică specifică gamei RS.

Scaunele sport acoperite cu piele Nappa Black Pearl/Alcantara cu sigla RS embosată se potrivesc perfect în ambianța coupe-ului SUV de talie mare. O variantă chiar și mai luxoasă sunt scaunele RS sport tapițate cu piele Valcona cu model de fagure și sigla RS embosată. Alături de funcția de masaj, scaunele sport RS sunt și ventilate, motiv pentru care pielea este perforată.

Aceste scaune sunt negre ca standard, dar pot fi comandate opțional și în nuanța Cognac sau Granit Gray. Cele două pachete RS de design includ cusături contrastante roșii sau gri pe protecțiile pentru genunchi, inelul volanului, covorașe, levierul selectorului și marginile centurilor de siguranță. La ambele pachete, consola centrală, levierul selectorului și volanul sunt îmbrăcate în Alcantara. Printre opțiunile ce stau la dispoziția clienților se mai numără și inserțiile decorative Carbon Mat, Gray Oak sau Aluminium Spectrum. Pachetul de piele extins include, de asemenea, secțiunile superioare ale panourilor portierelor, ce vor rafina și mai accentuat atmosfera interiorului.

Pe volan se face remarcată emblemă RS, iar pragurile iluminate ale ușilor poartă emblema RS Q8**. Volanul multifuncțional RS sport îmbrăcat în piele perforată este teșit în partea de jos și dispune de padele pentru schimbarea treptelor. Șoferul poate selecta direct modurile noi, RS1 și RS2 ale sistemul de manevrabilitate dinamică Audi drive select, folosind butonul RS-Mode. Astfel se vor deschide automat afișajele speciale RS pe Audi virtual cockpit.

RS Q8** oferă și pentru ocupanții din spate confort în călătoriile de zi cu zi, de exemplu, datorită banchetei glisante cu trei locuri din spate. Cu spătarele rabatate, portbagajul de sub hayonul cu acționare electrică are o capacitate de 1.755 de litri.

Conectate pentru siguranță maximă: sistemele de asistență și cele de infotainment

Audi RS Q8** îi oferă șoferului ajutor în numeroase situații, căci gama complexă de peste 30 de sisteme de asistență include diverse funcții, precum tempomatul adaptiv, asistentul pentru eficiență, asistentul pentru intersecții, avertizarea la schimbarea benzilor de rulare și camerele video de 360 de grade.

RS Q8** oferă sistemul de infotainment premium, MMI navigation plus, ce include modulul Audi connect pentru transferul de date, cu standardul LTE Advanced și hotspot Wi-Fi. Sistemul de navigație recunoaște preferințele șoferului în baza călătoriilor anterioare și poate face astfel sugestii inteligente. Serviciile online Audi connect includ aspecte predictive în procesul de planificare a rutei.

 

 

Consumul de combustibil al modelelor menționate

(Consumul de combustibil și emisiile de CO, precum și clasele de eficiență indicate ca intervale de valori depind de anvelopele/jantele utilizate.)

Audi RS Q8

Consum combustibil mixt în l/100 km: 12,1; emisii CO₂ mixte în g/km: 277 -276

 

Valorile prezentate pentru consumul de combustibil și emisii au fost determinate în baze procedurilor de măsurare impuse de lege. Începând cu 1 septembrie 2017, anumite autovehicule noi sunt omologate ca tip conform unei noi proceduri de testare pentru autoturisme și autovehiculele comerciale ușoare. Este vorba de Procedura Armonizată la Nivel Mondial de Testare a Vehiculelor Ușoare, abreviată WLTP (engl. World Harmonised Light Vehicle Test Procedure). Aceasta este o nouă procedură realistă de testare pentru măsurarea consumului de combustibil și a emisiilor de CO₂.  Începând cu 1 septembrie 2018, WLTP înlocuiește treptat ciclul european de conducere (NEDC). Având în vedere condițiile mai realiste de testare, valorile de consum și de emisii de CO₂ măsurate conform WLTP vor fi, în multe cazuri, mai mari decât cele măsurate conform NEDC. Pentru detalii cu privire la diferențele dintre ciclurile WLTP și NEDC, vă rugăm să vizitați www.audi.de/wltp.

În prezent, legea ne impune încă să declarăm valorile conform NEDC. La modelele care au fost omologate de tip conform WLTP, valorile NEDC vor fi calculate în baza valorilor WLTP. Este, de asemenea, permis ca și valorile WLTP să fie specificate opțional și suplimentar, inclusiv înainte de data de la care valorile WLTP să devină obligatorii. Acolo unde datele NEDC sunt specificate ca intervale de valori, acestea nu se referă la un automobil individual anume și nu fac parte din oferta de vânzare. Aceste valori au exclusiv rolul de a servi comparării diferitelor autovehicule. Dotările și accesoriile adiționale (componentele instalate suplimentar, anvelopele de alte dimensiuni, etc.) pot modifica parametrii relevanți ai autovehiculului, ca de ex. masa, rezistența la înaintare și coeficientul aerodinamic și, alături de condițiile meteo și de condițiile din trafic, pot influența consumul de combustibil, consumul de energie electrică și performanțele.

Informații suplimentare cu privire la consumul oficial de combustibil și la emisiile de CO₂ oficiale pentru autoturisme noi sunt oferite în "Ghidul cu informații referitoare la consumul de combustibil, emisiile de CO₂ și consumul de energie electrică ale autovehiculelor noi", disponibil gratuit în toate punctele de vânzare ale Uniunii Europene.

 

Pentru cea mai buna experienta posibila pe site-ul web
Acest site utilizeaza cookie-uri pentru cea mai buna experienta posibila a utilizatorului. Prin continuarea utilizarii site-ului nostru, acceptati utilizarea cookie-urilor noastre (cookie-uri esentiale). Cookie-urile supuse aprobarii obligatorii (cookie-uri analitice, cookie-uri functionale, cookie-uri pentru continut personalizat) sunt activate numai dupa acceptarea si activarea lor de catre utilizator. Daca consimtiti la utilizarea cookie-urilor, datele de identificare vor fi procesate de partenerii nostri (furnizorii de cookie-uri si furnizorii de servicii IT). Porsche Romania SRL este responsabila pentru acest site si pentru cookie-uri. Informatii suplimentare despre cookie-urile utilizate si activarea/dezactivarea acestora pot fi gasite in
Activati toate cookie-urile