Acest website utilizează Cookie-uri pentru a oferi cea mai bună experienţă de navigaţie. Continuând navigarea vă declaraţi de acord cu stocarea de Cookie-uri pe computerul dumneavoastră.
Accepta&Continua
Știri Audi

Premii pentru Audi

04.02.2019

Kelley Blue Book (Cartea Albastră Kelley): Audi Q5 și Audi Q7 sunt Best Buys (Cele mai bune Achiziții):

Audi Q5 a fost premiat cu Best Buy Award (Cea mai buna Achiziție) la categoria SUV-urilor compacte de lux și Audi Q7 cu Cea mai bună Achiziție la categoria SUV-urilor de lux de talie medie, pentru model year-ul 2019 (an de fabricaţie de serie 2019). Câștigătorii au fost desemnați de o comisie de la Kelley Blue Book, un observator important al pieței din SUA. Deciziile în această competiție sunt bazate pe ani de expertiză, teste proprii ale organizației și date cuprinzătoare despre autoturisme. La modelul Audi Q5, care a câştigat doi ani la rând premiului Cea mai buna Achiziție, membrii comisiei au apreciat tehnologia inovatoare, tracțiunea integrală quattro, finisajul de excepție și eficiența net superioară. Balanța s-a înclinat în favoarea modelului Audi Q7 nu doar pentru calitatea și caracterul său de lux, ci și pentru designul elegant și călătoriile confortabile.

(noiembrie 2018)

Succes în Japonia: Audi A8 și A7 Sportback "Mașinile de Lux ale Anului"

Ediţia japoneză a revistei mondene GQ a desemnat cele două modele de top Audi A8 și A7 Sportback ca fiind "Mașinile de Lux ale Anului". Decizia a fost luată de o comisie formată din jurnaliști auto și de lifestyle, în cadrul competiției GQ Japonia - Mașina Anului.

(noiembrie 2018)

Triplu câștigător în Spania: Audi Q8

Audi Q8 a fost marele câștigător la Axel Springer Motor Awards 2018 din Spania. Cititorii revistei Auto Bild España l-au ales drept câștigător la categoria SUV de talie mare. Un grup de jurnaliști l-au onorat, de asemenea, cu Premiul Special pentru Design, Top Gear Spain Award. SUV-ul de talie mare a fost, așadar, singura mașină care și-a revendicat două premii. Audi Q8 a câștigat și un vot pe internet în cadrul unui concurs realizat de revista Car & Driver din Spania. Cititorii l-au votat pe primul loc în categoria cea mai importantă, Mașina "Car & Driver", la cea de-a 24-a ediție a Premiilor Auto Anuale. (noiembrie/decembrie 2018)

Toamnă de aur în Franța: șase premii pentru Audi

Renumita publicație franceză L'argus a acordat două premii mărcii Audi în toamna anului trecut: Audi Q8 a câștigat Premiul Argus 2019 la categoria "Familie" si "SUV-uri Pemium".  Acest model combină optim punctele forte ale mărcii și a revendicat poziția de top pe baza calității, designului și tehnologiei sale.

Audi Q5 și-a revendicat Premiul întâi pentru Calitate cu o rată a satisfacției clienților de 93,8%. Auto Infos a desemnat Audi ca fiind câștigătorul Premiului pentru Rentabilitatea Mașinilor Rulate, la categoria Profitabilitate.

Audi Q3 a câștigat titlul de "Mașina Anului" în cadrul Premiilor pentru Inovații 2018, un concurs online realizat de revista prestigioasă Auto Moto. A doua generație a SUV-ului compact a impresionat alegătorii cu designul îndrăzneț și spațiul interior generos. Asemeni modelelor de vârf ale gamei Audi, şi Q3 dispune de un sistem de operare şi afișare complet digitalizat, de soluţii variate de infotainment, plus sisteme inovatoare de asistenţă.

De asemenea, Audi e-tron, cel mai nou model din gama Audi, a ocupat locul întâi (consum electric mixt în kWh/100 km*: 26,2 - 22,5 (WLTP); 24,6 - 23,7 (NEFZ); emisii de CO₂ în g/km: 0). A fost desemnat câștigător detașat la categoria Techno-Car 2019 a Premiilor Coyote prezentate de serviciul francez de informații din trafic. Acest premiu recunoaște cele mai inovatoare tehnologii în domeniul asistenței șoferului, confortului, infotainment-ului și ecologiei.

Editorii site-ului high-tech lesnumériques.com au onorat Audi A7 Sportback ca fiind mașina cu cea mai bună conectivitate în clasamentul Les Etoiles. Membrii juriului au apreciat panoul de instrumente complet digital, display-ul head-up și cele două touchscreen-uri pentru operarea sistemului de infotainment și a setărilor vehiculului, precum și cheia Audi connect. Aceasta din urmă permite blocarea, deblocarea și pornirea mașinii prin intermediul smartphone-ului.

(noiembrie/decembrie 2018)

Audi connect: victorie la acordarea Premiului Connected Car Award 2018 (Automobilul conectat 2018)

Audi a câștigat anul acesta, la Connected Car Award, premiul întâi la categoria Entertainment (Divertisment) acordat de Auto Bild și Computer Bild. Pentru a șasea oară, cititorii celor două reviste și-au votat favoriții la zece categorii. Aceștia au acordat, de departe, cele mai mari note gamei de servicii oferite de marca Audi. Sistemul Audi connect oferă o gamă largă de servicii, care includ navigarea cu Google Earth, informații on-line din trafic, cele mai recente știri și previziunile meteo actuale pentru destinația aleasă. Datorită hotspot-ului WiFi, numeroase servicii pot fi utilizate și operate prin intermediul smartphone-ului, folosind aplicația myAudi. Thomas M. Müller, Director al Diviziei de Electrice şi Electronice a AUDI AG, a acceptat premiul în luna ianuarie, la Consumer Electronics Show (CES) din Las Vegas.

(ianuarie 2019)

Audi MQ! Summitul Audi MQ! pentru Inovație: locul întâi la categoria "Best Conference" (Cea mai bună Conferință)

The Audi MQ! Summitul Audi MQ! pentru Inovație a câștigat Premiul BrandEx Gold Award la categoria Best Conference.  700 de lideri internaționali din industrie și cercetare s-au alăturat invitaților din întreaga lume pentru a discuta despre un "coeficient de mobilitate" (MQ - engl. mobility quotient), ca parametru pentru evaluarea mobilităţii unei persoane sau a unei organizații. Alte subiecte cheie au fost inteligența artificială, realitatea virtuală, automobilele autonome și mobilitatea electrică. Cu formatul său inovator și tema centrală "#neverstopquestioning", Summitul Audi MQ! pentru Inovație a învins alte patru conferințe nominalizate pentru locul întâi. În 2018 a fost organizată a doua ediţie a Summitului.

 

Premiul BrandEx Award este un premiu creativ pentru o comunicare live de succes și onorează experiențele remarcabile ale brandurilor. Principalele criterii de evaluare sunt creativitatea și succesul implementării. Premiul a fost prezentat pe 15 ianuarie la Festivalul Internațional Brand Experience din Dortmund, Germania.  Inițiatorii sunt revista B2B BlachReport, Messe Dortmund, asociația FAMAB și "Studieninstitut für Kommunikation". (ianuarie 2019)

 

  

(*Cifrele variază în funcție de nivelul de dotare)

 

Informaţii suplimentare cu privire la consumul oficial de combustibil şi la emisiile de CO oficiale pentru autoturisme noi sunt oferite în "Ghidul cu informaţii referitoare la consumul de combustibil, emisiile de CO şi consumul de energie electrică ale autovehiculelor noi", disponibil gratuit în toate punctele de vânzare ale Uniunii Europene.

Acest website utilizează Cookie-uri pentru a oferi cea mai bună experienţă de navigaţie. Continuând navigarea vă declaraţi de acord cu stocarea de Cookie-uri pe computerul dumneavoastră.
Accepta&Continua