Acest website utilizează Cookie-uri pentru a oferi cea mai bună experienţă de navigaţie. Continuând navigarea vă declaraţi de acord cu stocarea de Cookie-uri pe computerul dumneavoastră.
Accepta&Continua
Știri Audi

Audi RS 5 DTM înaintea premierei din Anglia

10.08.2018

·     Echipa DTM va concura pentru prima dată pe circuitul Grand Prix Brands Hatch

·     Piloţii Audi îşi vor demonstra abilităţile pe acest circuit dificil de şcoală veche

 

Neuburg a. d. Donau/Brands Hatch, 6 august 2018 - Echipele Audi DTM vor începe a doua jumătate de sezon la Brands Hatch (Anglia), în weekendul 11/12 august. Este prima dată când această competiţie populara foloseşte legendarul circuit de Grand Prix, care va rezerva celor şase piloţi Audi numeroase provocări, cu viraje de mare viteză.

Pista de 3,908 kilometri de la periferia Londrei este un loc de desfăşurare pentru curse importante, încă din anii 50. Este considerată o pistă pentru avansaţi, care, se spune că, separă grâul de neghină. DTM a fost ultima dată în 2013 pe Brands Hatch. Atunci, pilotul Audi, Mike Rockenfeller a câştigat circuitul mai scurt, Indy. "Sunt foarte bucuros că vom concura în sfârşit pe circuitul mai lung, Brands Hatch,", a declarat Directorul Audi Motorsport, Dieter Gass.

Şi pilotul Audi britanic, Jamie Green, abia aşteaptă să concureze pe Brands Hatch, la volanul unui Audi RS 5 DTM. "Circuitul Grand Prix este un circuit de şcoală veche, cu numeroase viraje lungi, asemănător cu Zandvoort," a explicat eroul local. "Va fi foarte incitant pentru noi, piloţii. O provocare la mare viteză. Nu am câștigat până acum nicio cursă DTM acasă. Ar fi minunat să reuşesc anul acesta."

Dar nu doar cursa din ţinutul Kent reprezintă o provocare specială pentru cei şase piloţi Audi, Loïc Duval, Robin Frijns, Jamie Green, Nico Müller, René Rast şi Mike Rockenfeller. Niciunul dintre membrii echipei nu are încă experienţă cu un automobil DTM pe circuitul Grand Prix, şi în plus, din cauza restricţiilor de zgomot din jurul circuitului, antrenamentele obişnuite de vineri vor fi omise. Cele două sesiuni de câte 25 de minute de antrenamente libere vor preceda direct calificările pentru prima cursă. Înainte de calificările pentru cursa de sâmbătă, vor fi disponibile doar 20 de minute.

"Astfel, găsirea ajustărilor optime devine mult mai dificilă, dar condiţiile sunt aceleaşi pentru toţi," a declarat Dieter Gass. "Profilul circuitului este similar cu cel din Zandvoort şi Budapesta.   De aceea, sperăm să funcționeze ceea ce a funcţionat şi acolo." La Budapest, Nico Müller a reuşit să urce marca cu patru inele pe podium, iar la Zandvoort, René Rast a obţinut prima victorie a mărci Audi din acest sezon.

Circuitul Grand Prix Brands Hatch este caracterizat de mai multe viraje rapide dreapta, care solicită mai ales anvelopa stânga faţă. Virajele din pădure impun toate o viteză de peste 170 km/h. În cel mai rapid punct al cursei, Audi RS 5 DTM, va atinge, conform simulărilor, o viteză de 250 km/h, cu aripa DRS spate deschisă, înainte ca pilotul să frâneze în faţa virajului Hawthorns. În schimb, maşinile trec prin acul de păr Druids de pe circuitul Indy, cu doar 75 km/h.

Cele două curse DTM vor începe sâmbătă (11 august) şi duminică (12 august) la ora locală 13:30 (14:30 CEST). Postul TV german SAT.1 va transmite cursele în ambele zile, începând cu ora 14:00 (CEST).

Acest website utilizează Cookie-uri pentru a oferi cea mai bună experienţă de navigaţie. Continuând navigarea vă declaraţi de acord cu stocarea de Cookie-uri pe computerul dumneavoastră.
Accepta&Continua