-
Căutare
Electric. Și rafinat cu nenumărate detalii fascinante.
Audi e-tron și-a îndeplinit cu succes rolul de avangardist al mobilității pur electrice. De aceea, acum este momentul oportun pentru a fi inclus și nominal în gama modelelor Audi, sub denumirea: Audi Q8 e-tron.
Audi Q8 55 e-tron quattro în cifre
Se încarcă de la 10% la 80% în
31
min.
la puterea maximă de încărcare în curent continuu
Autonomie (WLTP), până la
582
km
Putere maximă de încărcare în curent continuu de până la
170
kW
Avansați mai rapid
Cu bateria de capacitate mai mare și cu o putere mai mare de încărcare. Audi Q8 55 e-tron quattro, de pildă, poate parcurge acum până la 582 de kilometri cu bateria încărcată.
Încărcare mai rapidă
Puteți încărca Audi Q8 e-tron în variate feluri, acasă sau de la stațiile publice. Iar la stațiile de încărcare rapidă de mare putere HPC (High-Power-Charging), bateria se umple și mai repede, fiind posibilă o putere de încărcare de până la 170 kW.
Calitate premium și digitalizare
Interiorul vă invită să urcați la bordul rafinat cu materiale speciale, tapițerii premium și numeroase servicii Audi connect, ca de pildă serviciul de Online-Media-Streaming.
quattro: 100% electric, 100% electrizant
Tracțiunea integrală quattro este complet electrificată și distribuie variabil, în manieră optimă și permanentă, cuplul între cele două punți. Mai mult, reacția este ultra-rapidă și precisă, asigurând stabilitate excelentă în mers și tracțiune fără ezitare.
Autonomie generoasă
Bateria de înaltă tensiune cu capacitatea de până la 106 kWh (net) asigură o autonomie maximă de până la 582 kilometri. Când nivelul de încărcare al bateriei este redus, puteți face uz de potențial adițional pentru autonomie, activând, de exemplu, modul Range din sistemul MMI.
Notă: În imagine: Audi Q8 Sportback e-tron.
Opriri rapide pentru încărcare și navigație eficientă:
Acum puteți încărca bateria rapid, la până la 170 kW, de la stațiile de încărcare rapidă HPC (High Power Charging). Cu funcția e-tron de planificare a rutelor, opririle pentru încărcare vor fi integrate în planificarea rutei de navigație, astfel încât puterea de încărcare ridicată să poată fi utilizată în manieră cât mai eficientă.
Un plus de energie, cu funcția de recuperare:
Sistemul de recuperare a energiei permite recâștigarea energiei, atât în fazele de rulare liber, cât și la frânare. Recuperarea la rularea liberă este activată când ridicați piciorul de pe pedala de accelerație. Intensitatea recuperării este setată fie automat, fie manual de la padelele de pe volan, care permit selectarea unuia dintre cele trei niveluri de recuperare.
Totul la vedere:
Afișajul Audi virtual cockpit Plus opțional vă permite să monitorizați permanent recuperarea și autonomia. Dacă folosiți și funcția inteligentă de planificare a rutelor din MMI, autonomia va fi calculată cu o precizie și mai mare, fiind incluse, de exemplu, informații privind topografia și situația din trafic. Notă: În imagine: Audi Q8 Sportback e-tron.
Călătorii confortabile
Pentru Audi Q8 e-tron vă stau la dispoziție variate opțiuni de încărcare pentru acasă și pentru situațiile în care doriți să încărcați mașina când sunteți la drum. Cu Plug & Charge puteți încărca oricând foarte simplu Iar datorită capacității mărite a bateriei și a ofertei complete de servicii și dotări pentru încărcare, vă veți bucura de avantajele mobilității electrice și la drum lung.
Încărcați mașina de acasă:
Pentru încărcarea automobilului de acasă vă punem la dispoziție opțional și sistemele e-tron de încărcare Compact și respectiv Connect. Iar cu dispozitivele wallbox de încărcare de la Audi, încărcarea devine chiar și mai confortabilă.
Încărcare la viteză mare de la stațiile publice:
Aveți nevoie de doar circa 31 de minute pentru a încărca bateria de la 10 % la 80 %. Audi Q8 e-tron nu impresionează la stațiile HPC de încărcare rapidă doar cu puterea sa de încărcare mare, de până la 170 kW, ci și cu continuitatea performanțelor sale. Astfel, puterea avansată de încărcare se menține pe o perioadă îndelungată în fiecare sesiune de încărcare, reducând pauzele necesare pentru încărcare.
Încărcare dublu-simplificată:
Cel de-al doilea conector pentru încărcarea în curent alternativ de pe partea stângă poate fi comandat opțional, pentru a asigura flexibilitate maximă, indiferent pe ce parte ați parcat. Pentru încărcarea și mai rapidă, puteți folosi dispozitivul on-board de încărcare la până la 22 kW (curent alternativ).
Plug, charge, go:
Cu Plug & Charge puteți încărca foarte confortabil la stațiile de încărcare compatibile. Puteți iniția încărcarea foarte simplu, trebuie doar să conectați cablul. Pentru a opri încărcarea, trebuie doar să deconectați cablul. Autentificarea și plata se fac automat, fără să fie nevoie să folosiți vreun card și nici aplicația.
Refaceți-vă energia la drum și încărcați și automobilul:
e-tron Charging Service vă acordă acces la peste 425.000 de puncte publice de încărcare din 26 de țări europene, precum și abonamente individualizate în funcție de volum și tarife unitare la nivel european. Iar în aplicația myAudi, puteți urmări situația încărcărilor și facturile.
Datele modelului Audi Q8 55 e-tron quattro
Putere electrică maximă
300
kW
Cuplu: 664 Nm
Accelerație (0–100 km/h)
5,6
sec..
Capacitate baterie (netă) de până la
106
kWh
Electrizant, încă de la prima privire
Audi Q8 e-tron își reflectă și la exterior caracterul progresist, prin noul său design și semnătura originală a luminilor de zi. Arhitectura quattro cu umerii puternic profilați și semnătura specifică a luminilor de zi este scoasă în evidență foarte frumos în special când automobilul este finisat în culoarea Grey Chronos metalizat.
Design sclipitor
Audi Q8 e-tron reprezintă un reper important pentru mobilitatea electrică a viitorului: avangardistul etalează accente progresiste, fiind primul model Audi ce poartă inscripția denumirii modelului și a mărcii în noul design de marcă. Astfel, inelele Audi beneficiază de noul design cu aspect bidimensional, secțiunea frontală beneficiază, de asemenea, de un nou design și automobilul poate fi echipat cu noile proiectoare Singleframe.
Design avangardist
Detaliile precum denumirea modelului gravată cu laser pe montanții B, inelele Audi cu noul design și inscripțiile e-tron sunt expresia evoluției permanente a limbajului de design al mărcii Audi.
Soluții progresiste de iluminare
Farurile Matrix LED digitale opționale accentuează caracterul progresist al noului dumneavoastră Audi Q8 e-tron. Dispersia adaptivă a luminii, luminile pentru banda de rulare și pentru orientare vă ajută la condus. Funcția de avertizare la pericole proiectează un simbol de avertizare pe șosea, în cazul unui accident sau în zonele ce impun riscuri. Funcția Coming Home/Leaving Home a fost extinsă cu încă cinci noi scenarii luminoase. Îl puteți selecta pe cel preferat din sistemul MMI.
Vizibilitate vizionară
Micile camere video ale oglinzilor exterioare virtuale oferite opțional proiectează imaginile în interiorul automobilului pe display-uri OLED de 7 inchi. Astfel veți putea observa la o claritate extraordinară autovehiculele care se apropie, chiar și în situațiile în care la varianta clasică de oglinzi ați fi fost incomodat de reflexiile farurilor. Mai mult, oglinzile virtuale contribuie și la optimizarea coeficientului aerodinamic Cw.
Design progresist inclusiv pentru roți
Etrierele roșii contribuie la accentuarea designului marcant al jantelor de 21 de inchi din gama Audi Sport, cu design Aero Struktur cu 5 brațe și finisaje negru gloss. Puteți alege și alte model de jante cu dimensiuni între 19 și 22 de inchi, din gama AUDI AG și Audi Sport GmbH.
Design interior rafinat
Veți fi impresionat de spațiul mai mult decât generos. Materialele speciale, finisajele de primă clasă și funcțiile digitale avangardiste transformă fiecare călătorie cu Audi Q8 e-tron într-o experiență premium ieșită din comun.
Detalii rafinate:
Descoperiți la interiorul modelului Audi Q8 e-tron cusăturile decorative roșii din gama Audi Sport GmbH, scaunele frontale Sport acoperite cu piele Valcona, purtând sigla S imprimată pe tetiere și inserțiile decorative Carbon Quadrat Struktur oferite opțional.
Accente interioare:
Cusăturile decorative roșii din gama Audi Sport GmbH conferă interiorului o alură cu adevărat specială. Cusăturile contrastante Roșu Express sunt aplicate, de exemplu, pe scaune, consola centrală, inelul volanului și pe capitonajele portierelor. Spectaculoase sunt și centurile de siguranță negre cu margine roșie.
Ambianță sport la calitate premium:
Optând pentru inserțiile decorative opționale de lux, precum Carbon Quadrat Struktur sau țesătura tehnică antracit, accentuați și mai pregnant caracterul sportiv și alura premium a automobilului dumneavoastră. Iar punctul pe i perfect asortat este pedalierul cu clapete din oțel inoxidabil.
Spațiu amplu impresionant
Interiorul spațios oferă mult loc și confort pentru până la trei persoane în partea din spate. Volumul portbagajului este, de asemenea, extrem de generos, ridicându-se la până la 569 de litri și cu scaunele rabatate, chiar până la 1.637 de litri.
Spațiu adițional pentru bagaje:
Sub capota din față veți găsi un al doilea portbagaj, cu capacitatea de 62 de litri. Aici puteți să păstrați, de pildă, cablurile pentru încărcare, fiind aici la îndemână, în apropierea clapetelor conectoarelor de încărcare.
Experiențe inedite de mobilitate
Luați loc și bucurați-vă de accelerația silențioasă a motoarelor electrice. Profitați de tracțiunea avansată și de stabilitatea excelentă, datorită sistemului 100% electric de tracțiune integrală quattro. Optimizați caracteristicile dinamice cu suspensiile pneumatice adaptive și cu numeroasele sisteme de asistență din gama de dotări disponibile. Opțional este oferit și un cârlig de remorcare.
Tracțiune avansată și stabilitate excelentă pe drum
Tracțiunea integrală quattro 100% electrică se adaptează aproape oricărei situații posibile de mers, asigurând în permanență tracțiune optimă, rapiditate și precizie, pentru că datorită motoarelor electrice, distribuția cuplului poate fi ajustată variabil și în doar câteva milisecunde, separat pentru fiecare roată în parte.
Dinamică electrizantă
Audi Q8 e-tron impresionează și fascinează cu dinamica sa spectaculoasă. Diferitele moduri de setare pentru suspensiile pneumatice incluse în dotarea standard, ca de exemplu Efficiency sau Sport, pot fi selectate foarte simplu din Audi drive select. Caracteristicile optimizate ale dinamicii transversale îmbunătățesc și rafinează conduita automobilului în viraje și la condus în general.
Ascultați oricând muzica preferată, cu Apple Music integrat la bordul mașinii
Cu Apple Music beneficiați și la drum de experiențe muzicale pe gusturile dumneavoastră, putând asculta melodiile preferate din cele 100 de milioane de titluri disponibile, direct din sistemul MMI al automobilului și fără publicitate. Astfel aveți, de asemenea, ocazia să descoperiți melodii și artiști noi, care să vă încânte călătoriile memorabile, căci puteți alege dintre trei posturi de radio live internaționale, moderate de artiști renumiți. Astfel puteți asculta hit-uri actuale, melodii clasice sau genul country. De asemenea, aveți acces și la biblioteca dumneavoastră muzicală personală și puteți căuta după artiști, melodii, albume sau playlist-uri.
Notă: În imagine: Audi SQ8 Sportback e-tron.
Serviciile digitale
Accesul la universul auto digital vă este larg deschis, de către numeroasele servicii Audi connect, precum Informațiile Online din Trafic sau posibilitatea de a comanda flexibil funcții noi prin intermediul Funcțiilor on-demand. Foarte utilă este și aplicația myAudi, ce vă informează cu privire la parametrii actuali ai automobilului dumneavoastră.
Cu Amazon Alexa și Amazon Music alături la bord:
integrând Amazon Alexa sau Amazon Music în automobilul dumneavoastră Audi, puteți utiliza acum și la drum serviciile Amazon de comandă vocală și serviciile pentru muzică. Totul este foarte simplu și nu aveți nevoie de smartphone sau aplicație. Notă: în imagine este fotografiat un Audi SQ8 Sportback e-tron.
Infotainment și însoțitor de drum:
MMI este interfața dumneavoastră de acces la serviciile Audi connect, incluzând, de asemenea, serviciile specifice modelelor e-tron, ca de pildă funcția e-tron de planificare a rutelor, ce vă afișează ruta optimă, inclusiv punctele de încărcare necesare de-a lungul drumului dumneavoastră. Astfel aveți în permanență acces la cele mai importante informații și setări pentru călătoria dumneavoastră.
Funcțiile on-demand:
Funcțiile Audi on-demand vă oferă și mai multă flexibilitate la selectarea dotărilor. Astfel ei pot comanda oricând dotări adiționale din gama on-demand, chiar și după ce le-a fost livrat automobilul. Iar cu aplicația myAudi, procedura de selectare și comandare a acestor funcții devine deosebit de intuitivă și rapidă. Notă: în imagine este fotografiat Audi SQ8 Sportback e-tron.
Mereu conectat:
Cu aplicația myAudi sunteți mereu informat, de exemplu, cu privire la nivelul de încărcare al bateriei și la locul curent de parcare al automobilului și primiți recomandări pentru menajarea bateriei. Totodată puteți folosi aplicația pe post de telecomandă, pentru a seta temperatura dorită pentru interior încă înainte de a porni la drum sau pentru a descuia sau încuia automobilul de la distanță. Notă: În imagine: Audi Q8 Sportback e-tron.
Urcați la bord ca pasager și cufundați-vă în universul virtual
Luați loc pe un scaun din spate și puneți-vă ochelarii VR, pentru a avea parte de experiențe ieșite din comun. Deoarece Audi aduce la bordul automobilului dumneavoastră oferta holoride de VirtualReality-Entertainment. Această tehnologie inovatoare asociază mișcările resimțite de automobilul în mers cu experiența din lumile virtuale. Când automobilul se deplasează într-un viraj, veți simți acesta mișcare de pe locul din spate. Dar și vizual veți percepe schimbarea de direcție, de exemplu, prin faptul că nava spațială pe care o vedeți în format 3D cu ajutorul ochelarilor virează la rândul ei în zbor.
edition S line la lansarea modelului
Descoperiți modelul special edition S line cu pachetul pentru exterior S line, cu LED-uri de acces cu proiecția exclusivă "e-tron edition", plus grila Singleframe vopsită în culoarea caroseriei. Proiecția Singleframe și sticla Privacy accentuează și mai spectaculos caracterul progresist al modelului. Puteți alege în locul jantelor standard din aliaj ușor de 21 de inchi și o variantă opțională de jante din aliaj ușor de 22 de inchi.
Alură electrizantă
Admirați accentele negre de design, inclusiv inelele Audi închise la culoare și jantele din aliaj ușor cu etriere roșii. Carcasele negre ale oglinzilor exterioare desăvârșesc designul.
Culori speciale și detalii accentuate din gama S line
Puteți opta pentru culorile exterioare Gri Daytona pearleffect, Grey Chronos metalizat, Alb Glacier metalizat, Negru Mythos metalizat sau Gri Magnet, nuanțe ce în combinație cu grila Singleframe finisată în culoarea caroseriei accentuează atractiv linia spectaculoasă de design a modelului Audi Q8 e-tron.
Exclusivitate până la cea mai mică cusătură: interiorul Edition S line
Bucurați-vă de detalii sport ieșite din comun. Scaunele sport pentru locurile din față au marginile puternic profilate, oferind poziția perfectă la drum, dar și detalii de design atractive, de exemplu cu pielea Valcona opțională cu cusături contrastante roșii și cu emblema S de pe spătare. Centurile de siguranță negre cu margine roșie și pachetul de iluminare ambientală Plus desăvârșesc interiorul în manieră rafinată.
Iluminare exclusivă
Tehnologia LED de iluminare asigură condiții luminoase optime pentru accesul în automobil și totodată desenează accente de design exclusive, sub forma înscrisului "edition e-tron".
La fel de variată și diversificată ca viața dumneavoastră
Apelând la gama Accesoriilor Originale Audi, puteți amplifica și mai bine caracterul polivalent al automobilului dumneavoastră. Dotările tehnice și accentele de design din această gamă vă permit să adaptați automobilul până la cel mai mic detaliu preferințelor și necesităților dumneavoastră. Oricând vă este necesar.
Soluții premium pentru transportul bagajelor:
Cutia pentru plafon asigură spațiul necesar pentru schiuri, snowboard-uri sau bagaje. Cutia poate fi montată pe suportul de bază flexibil. Foliile decorative Gri Daytona cu inelele Audi accentuează designul sportiv al automobilului, iar jantele de 21 de inchi Lamina cu 10 spițe și finisaj negru mat și lucios vor atrage toate privirile.
O alură și mai dinamică
Poate fi creată cu jantele negre din aliaj ușor Lamina cu 10 spițe și anvelope de iarnă 255/50 R20. Jantele acestea finisate în negru sunt deosebit de robuste și rezistente.
Încărcare rapidă și confortabilă, nu doar pentru autombil, ci și pentru dispozitivele dumneavoastră mobile:
Dispozitivul de încărcare USB-Power permite încărcarea rapidă a dispozitivelor dumneavoastră pe care le aduceți la bordul mașinii (de ex. smartphone, tabletă, laptop), la o putere de până la 100 de wați. Dispozitivul de încărcare USB-Power are mufă tip C. Conectarea în automobil se face la priza de 12 volți.
Protecție practică pentru portbagaj:
Cutia cu margine înaltă protejează portbagajul împotriva murdăriei și umezelii. Datorită finisajului neted, cutia poate fi spălată cu ușurință, iar denivelările late din suprafața sa împiedică alunecarea bagajelor în mers.
Pentru un viitor sustenabil
Printre soluțiile de sustenabilitate implementate la Audi se numără și menajarea resurselor, criteriile ecologice în producție și livrarea automobilelor cu o amprentă neutră de CO2. De exemplu, noi folosim pentru încălzire și producția bateriilor curent electric verde, produs, de exemplu, cu ajutorul instalațiilor fotovoltaice de pe acoperișurile halelor noastre de producție.
#e-tron News mereu cu un pas înainte
Sunteți martorul următorului mare pas spre mobilitatea viitorului. Numărați-vă printre primii care primesc informații de ultimă oră, inclusiv detalii din culise și știri electrizante și exclusive din universul modelelor 100% electrice hibride sau plug-in ale mărcii Audi, abonându-vă la știrile e-tron.
Abonați-vă acum
Audi Q8 Sportback e-tron
Consum energie electrică în kWh/100 km (în regim mixt): 19,5-24, 1 ; Emisii de CO₂ în g/km (în regim mixt): 0. Când consumul de combustibil/curent electric și emisiile de CO₂ sunt exprimate ca interval de valori, valorile individuale exacte depind de dotările alese pentru autovehiculul respectiv. Pentru acest automobil sunt disponibile exclusiv valori conform WLTP pentru consum. Nu sunt disponibile valori conform NEDC.