-
Căutare
Interiorul Audi e-tron
Audi e-tron vă oferă avantajele specifice automobilelor electrice inovatoare, plus beneficiile SUV-urilor moderne. Astfel, interiorul este spaţios şi dispune de finisaje de calitate superioară. Atât şoferul, cât şi cei patru pasageri se vor bucura de spaţiu generos şi confortabil la nivelul capului şi al picioarelor, putând savura din plin fiecare călătorie. Datorită volumului total de încărcare de 660 de litri, puteţi pleca şi în concedii în confort deplin.
Luaţi loc şi relaxaţi-vă
Plafonul panoramic opţional vă permite să inundaţi interiorul în lumină şi mai ales ocupanţii banchetei vor profita din plin de ambianţa luminoasă plăcută. Aerul mereu proaspăt contribuie, de asemenea, la confortul dumneavoastră deplin: calitatea aerului este asigurată de pachetul opţional Air Quality cu ionizator şi aromatizator. Totodată, senzorul de calitate a aerului are grijă de sănătatea dumneavoastră: când există riscul ca în interior să pătrundă gaze nocive, senzorul activează recircularea aerului. Iar datorită zgomotului per ansamblu redus, veţi beneficia mereu de relaxare şi de o senzaţie plăcută de calm.
Portbagaj practic
Aveţi de gând să mergeţi la terenul de golf cu tot echipamentul şi cu toţi prietenii? Sau vreţi să mergeţi cu familie, bagaje şi schiuri la munte? Nicio problemă cu portbagajul mare al modelului Audi e-tron. Cu scaunele rabatate, volumul portbagajului creşte la mai mult decât dublu. Confortabil: hayonul poate fi deschis prin simpla mişcare a piciorului. Practic: în compartimentul de depozitare de sub capota frontală găsiţi sculele şi cablul de încărcare.