-
Căutare
Forţă în formă pură. Audi TTS Coupé.
Simţiţi puterea nealterată, savuraţi senzaţiile condusului sportiv şi bucuraţi-vă de fiecare dată din nou de designul exteriorului, dar şi al interiorului modelului Audi TTS Coupé.
Sportivul atletic
Deplasaţi-vă cu agilitate prin oraş, beneficiaţi de caracterul sportiv al modelului Audi pe şosele, parcurgeţi cu uşurinţă distanţe mari pe autostradă, savurând în tot acest timp clipele petrecute la volan: Audi TTS Coupé. Sprintul de la 0 la 100 km/h vă ia doar 4,5 secunde, cu patru zecimi de secundă mai puţin decât cu modelul precedent. Cuplul maxim a crescut de la 380 la 400 Nm. Toate aceste cifre impresionante se datorează combinaţiei dintre centrul de greutate coborât, greutatea redusă a întregului automobil, tracţiunea integrală quattro inclusă în dotarea standard şi motorul turbo cu patru cilindri, ce generează 225 kW (305 CP) (consum combustibil mixt: 7,1 l/100 km; emisii de CO₂ mixt: 161 g/km).
Sportiv şi practic
Atât când acceleraţi în forţă, cât şi atunci când abordaţi virajele cu viteză mai mare, dar şi când frânaţi: scaunele sport S cu emblema S vă oferă suportul necesar şi sunt incluse în dotarea standard. Volanul sport TTS multifuncţional plus are cusături decorative contrastante şi este plăcut la atingere, oferindu-vă condiţiile optime pentru a putea struni maşina aceasta puternică. Iar celor care îţi doresc ceva chiar şi mai special, le oferim "TTS competition".
Caracter expresiv
Personalitate puternică şi design sport: cu Audi TTS Coupé atrageţi atenţia, oriunde aţi fi. Un detaliu foarte special este grila Singleframe a radiatorului, cu design tridimensional. Spoilerul atractiv, prizele de aer verticale, pragurile laterale specifice şi difuzorul mai lat subliniază caracterul de sportiv de performanţă al modelului Audi TTS Coupé, din orice perspectivă l-aţi privi. Dar mai ales perspectiva posterioară, cu cele patru terminaţii ale sistemului de evacuare, vă rezervă numeroase detalii atractive. Eleronul, de exemplu, iese automat începând de la 120 km/h. Puteţi însă să îl acţionaţi şi manual.
A vedea şi a fi văzut
Audi TTS Coupé vă va convinge, cât aţi clipi, de avantajele tehnologiei moderne de iluminare: farurile opţionale Audi Matrix cu LED impresionează ca design, dar şi din punct de vedere tehnic, redefinind standardele în domeniu şi simplificându-vă cotidianul. Nu va mai fi nevoie să aprindeţi şi să stingeţi în permanenţă luminile de drum, în funcţie de condiţiile din trafic. O unitate de comandă se va ocupa de activarea şi dezactivarea diodelor, adaptat la situaţia curentă.
Totul este la vedere
Bordul modelului Audi TTS Coupé este centrala dumneavoastră de comandă, oferindu-vă informaţiile importante despre tehnologiile inteligente de la bord. Versiunea cea mai avansată a terminalului de comandă, adică sistemul MMI Navigation plus cu MMI touch, poate fi controlată prin intermediul butonului special care are şi funcţie rotativă, precum şi cu un touchpad care vă recunoaşte scrisul de mână. Pe afişajul inovator, Audi virtual cockpit, inclus în dotarea standard, aveţi toate informaţiile la vedere. Volanul multifuncţional plus, care, de asemenea, este o dotare standard, vă permite să selectaţi diferite setări, simplu şi confortabil.
Încredere fără rezerve
Pentru ca dumneavoastră să vă puteţi concentra pe deplin asupra traficului, veţi putea beneficia de ajutorul numeroaselor sisteme de asistență a şoferului, disponibile la bordul modelului Audi TTS Coupé. Astfel veţi putea beneficia, de exemplu, de asistentul Audi side assist la schimbarea benzii de rulare. Acest sistem vă indică, prin intermediul unor LED-uri de avertizare, vehiculele din unghiul mort, pe care poate nu l-aţi observat. Audi active lane assist vă va ajuta să menţineţi banda de rulare începând de la 65 km/h, prin intervenţii uşoare asupra volanului. Sistemul are chiar capacitatea de a detecta marcajele galbene, specifice zonelor în construcţie. Datorită asistentului pentru parcare cu funcţie de afişare a zonei din jurul maşinii, precum şi a camerei video retrovizoare, puteţi parca cu uşurinţă pe orice loc de parcare.
Gene de sportiv
Trei litere - o promisiune. Audi TTS Coupé atrage toate privirile, cu limbajul său unic al formelor şi cu alura sa emanând forţă şi sportivitate, şi mai elegant accentuată la această a treia generaţie.