Pentru cea mai buna experienta posibila pe site-ul web
Acest site utilizeaza cookie-uri pentru cea mai buna experienta posibila a utilizatorului. Prin continuarea utilizarii site-ului nostru, acceptati utilizarea cookie-urilor noastre (cookie-uri esentiale). Cookie-urile supuse aprobarii obligatorii (cookie-uri analitice, cookie-uri functionale, cookie-uri pentru continut personalizat) sunt activate numai dupa acceptarea si activarea lor de catre utilizator. Daca consimtiti la utilizarea cookie-urilor, datele de identificare vor fi procesate de partenerii nostri (furnizorii de cookie-uri si furnizorii de servicii IT). Porsche Romania SRL este responsabila pentru acest site si pentru cookie-uri. Informatii suplimentare despre cookie-urile utilizate si activarea/dezactivarea acestora pot fi gasite in
Activati toate cookie-urile
Știri Audi

Eficiente şi puternice: noile modele hibrid plug-in Audi Q5, A6, A7 şi A8

06.03.2019
  • Audi A8, A7 Sportback, A6 şi Q5 în variantă hibridă plug-in, cu motor electric puternic, capacitate mare a bateriei şi o nouă strategie pentru sistemul de propulsie
  • Autonomie de peste 40 km conform WLTP
  • Încărcare facilă din reţea cu aplicaţia myAudi

 

Emisii locale zero, eficienţă şi agilitate sportivă în modul pur electric: Audi îşi urmăreşte cu coerenţă strategia de electrificare, punând în aplicare ofensiva modelelor sale hibrid plug-in. Audi prezintă la Salonul Auto de la Geneva versiunile hibride ale modelelor sale A8, A7 Sportback, A6 şi Q5, cu autonomie electrică de peste 40 de kilometri conform ciclului WLTP. Graţie diferitelor variante de putere, clientul are posibilitatea de a opta pentru o variantă ce pune accentul pe confort sau pentru o variantă destinată performanţelor mai ridicate, cu design sport, în funcţie de seria de modele. Noile modele hibride plug-in vor putea fi comandate începând din acest an.

Gamă largă: modelele hibride plug-in marca Audi

Audi îşi extinde gamele cu modele hibride plug-in din gama SUV-urilor de talie medie şi până la limuzinele de lux: Q5, A6, A7 şi A8 TFSI e, pentru sustenabilitatea mobilităţii. În funcţie de gama de modele, sunt oferite spre alegere două variante, cu puteri diferite şi cu dotări diferite: o variantă axată pe confort şi o variantă cu configuraţie sport, cu dotări S line, cu suspensii reglate mai rigid şi setări ale sistemului de propulsie cu acceleraţie mai puternică în baza motorului electric, pentru o manevrabilitate mai dinamică. Începând de acum, noile modele hibrid plug-in poartă semnătura "TFSI e". Pe viitor, marca "e-tron" va fi rezervată exclusiv automobilelor pur electrice.

Putere din două surse: automobilul flexibil

Automobilele hibride electrice plug-in (PHEV) sunt apreciate şi pentru că sunt flexibile. De exemplu, maşina se poate deplasa în oraş pur electric, fără emisii locale, iar şoferul nu trebuie să-şi facă griji că autonomia este prea redusă la drum lung. De asemenea, poate beneficia de performanţe deosebit de agile, folosind simultan motorul electric şi pe cel cu combustie. Acest concept oferă pur şi simplu o gamă largă de posibilităţi de utilizare.

Autonomia electrică a hibridelor electrice va permite fiecărui model deplasarea pur electrică pe o distanţă de peste 40 de kilometri conform ciclului WLTP. Sistemul hibrid de propulsie este astfel conceput încât clienţii să poată conduce circa o treime din rutele lor cotidiene uzuale în modul pur electric.

Toate noile modele hibride plug-in ale mărcii Audi au un motor pe benzină supraalimentat turbo cu injecție directă. Acesta funcţionează împreună cu un motor electric integrat în transmisie.  Bateria litiu-ion de sub podeaua portbagajului asigură energia electrică necesară. Astfel, motorul electric poate susţine motorul cu ardere internă la accelerare. Rezultatul: forţă mare la demaraj şi accelerare puternică.

Totodată, în ceea ce priveşte recuperarea, sistemul seamănă cu cel al modelului pur electric Audi e-tron* şi este conceput pentru a asigura eficiența ridicată şi capacitatea maximă de recuperare. La frânare, noile modele hibride Audi recuperează până la 80 kW. Motorul electric preia frânările uşoare, adică majoritatea decelerărilor la condusul uzual, de zi cu zi. La operaţiunile de frânare cu putere medie, decelerarea este asigurată împreună cu frânele hidraulice de pe roţi. Abia începând de la o decelerare de peste 0,4 g, frânele de pe roţi asigură de sine stătător frânarea, fără ajutorul motorului.

Bateria litiu-ion a modelelor A6, A7 şi A8 este compusă din 104 celule de tip plic, combinate în opt module şi acumulează 14,1 kWh la 385 V. Bateria litiu-ion a modelului Q5 este realizată din celule prismatice şi are aceeaşi capacitate. În ambele cazuri, circuitul de răcire al bateriei este integrat în circuitul de temperatură redusă. Acesta deserveşte motorul electric şi sistemele electronice le acestuia. Sistemele electronice transformă curentul direct al bateriei de înaltă tensiune în curent trifazic pentru motorul electric. La recuperare se întâmplă reversul. Pompa de căldură inclusă în dotarea standard asigură controlul eficient al climatizării automobilului şi poate genera până la 3 kW de energie termică din 1 kW de energie electrică, cu căldura reziduală generată de automobil.

Sistemul de propulsie: motor cu ardere internă eficient, motor electric de înalte performanţe şi baterie litiu-ion de capacitate mare

A8 cu propulsie hibridă plug-in are un motor cu ardere internă, plus un motor electric sincron cu excitaţie permanentă. Acesta este integrat, împreună cu ambreiajul, în cutia de viteze tiptronic cu opt trepte. Aceasta transmite cuplul către tracţiunea integrată permanentă quattro. Limuzina de lux este disponibilă în varianta A8 L cu o lungime de 5,3 metri cu ampatamentul extins.

Modelele A7 şi A6 cu propulsie hibridă plug-in au la bază acelaşi sistem de propulsie. Capacitatea bateriei este identică cu cea a modelului Audi A8 hibrid plug-in. Împreună cu motorul electric integrat în transmisia cu dublu ambreiaj, motorul pe benzină asigură o putere mare şi un cuplu ridicat. Ambele modele sunt disponibile în două variante de putere, cu performanţe diferite de accelerare.

Sistemul de propulsie al modelului Audi Q5 hibrid plug-in are la bază acelaşi concept ca modelele Audi A6 şi A7.

Modurile de condus şi managementul unităţilor de propulsie: confort maxim şi autonomie electrică mare

Managementul sistemului hibrid al modelelor plug-in este conceput pentru o eficienţă maximă şi pentru a asigura confortul utilizatorilor, selectând astfel automat strategia optimă de operare. Pornirea se face electric, în modul EV, ca setare standard. Motorul cu ardere internă este activat în funcţie de situaţie.

Modelele hibride plug-in au următoarele moduri de condus: "EV", "Auto" şi "Hold." Folosind butonul aferent, şoferul poate selecta unul dintre aceste setări de bază:  primul dă prioritate propulsiei electrice, al doilea este un mod hibrid complet automat, iar al treilea economiseşte energie pentru o fază ulterioară a călătoriei. În modul Auto, modelele hibride plug-in fac uz de interacţiunea inteligentă a motorului electric cu cel cu ardere internă, pentru o eficienţă maximă. În modul Hold, sistemul de comandă controlează sistemele de propulsie astfel încât să fie menţinut nivelul curent de încărcare al bateriei, de exemplu pentru a putea conduce ulterior în modul pur electric în zonele urbane.

Asistentul predictiv de eficienţă contribuie decisiv la extinderea autonomiei electrice şi la confortul maxim al utilizatorului. În acest scop, sistemul inteligent de management al sistemelor de propulsie integrează profilul rutei în sistemul său de comandă. Strategia predictivă de operare evaluează în timpul navigării datele de navigație şi informaţiile asistentului predictiv pentru eficienţă, precum şi datele provenite de la senzorii automobilului.  Folosind aceste informaţii, asistentul planifică în mare ruta totală şi în detaliu următorii câţiva kilometri. Astfel, sistemul recunoaşte situaţiile în care şoferul ar trebui să ridice piciorul de pe pedala din dreapta. Şoferul primeşte o notificare vizuală corespunzătoare pe display şi feedback pe care îl poate simţi în pedala de acceleraţie. Totodată este iniţiată recuperarea anticipativă.

De asemenea, şoferul poate selecta unul dintre modurile de condus "confort", "eficienţă", "auto" şi "dinamic" folosind butoanele deja familiare ale sistemului de manevrabilitate dinamică Audi drive select. Acesta influenţează setările propulsiei, suspensiilor şi direcţiei. În funcţie de setări, la accelerare se modifică pragurile de la care ambele sisteme de propulsie funcţionează împreună, respectiv de la care motorul electric asigură puterea de boost şi deci cuplul maxim. În modul "dinamic", motorul electric susţine mai intens motorul cu ardere prin puterea de boost pe care o furnizează, asigurând astfel manevrabilitatea dinamică maximă.

Pedala de acceleraţie activă cu punct variabil de presiune pentru condusul în modul pur electric susţine şoferul prin feedback-ul pe care acesta îl simte sub talpă, pentru un nivel de eficienţă maximă. Când şoferul ridică piciorul de pe pedala de acceleraţie, automobilul rulează liber în modul automat D al transmisiei şi în modurile de condus ale sistemului Audi drive select "auto" şi "eficient" (sub 160 km/h), la care ambele motoare sunt decuplate şi inactive (benzină şi electric). Pe de altă parte, în treapta S şi în modul "dinamic", motorul electric rămâne activ în modul de decelerare şi recuperează energie, adică transformă energia cinetică în energie electrică.

Afişajul opţional Audi Virtual Cockpit şi display-ul MMI prezintă toate notificările importante cu privire la condusul electric: afișajul power-meter, autonomia şi toate fluxurile de energie.

Flexibil, dar nu numai în privinţa sistemului de propulsie: modelele şi liniile de echipare

Audi oferă fiecare dintre modelele A6, A7 şi Q5 în versiune axată pe confort şi în versiune sport, cu accent pe caracteristicile dinamice. Versiunea dinamică va dispune astfel de dotări deosebit de sportive: alături de creşterea puterii de boost a motorului electric, aceste modele dispun de un pachet S line pentru exterior în dotarea standard. Adiţional, modelele A6 şi A7 oferă şi un pachet negru de design cu elemente de decor închise la culoare, etriere roşii şi sticlă cu tentă închisă în partea din spate. Modelele hibride axate pe performanţe dispun şi la interior de accente sportive. A6 şi A7 au suspensiile sport incluse în dotarea standard.

Confortabil şi facil: încărcarea cu e-tron Charging Service

Sistemul compact de încărcare face parte, de asemenea, din dotarea standard a noilor modele hibride plug-in ale mărcii Audi şi include cablurile pentru prizele casnice şi cele industriale, plus un panou de comandă. Opţional, Audi oferă şi un clip de prindere pentru perete şi un cablu Mode 3 pentru punctele de alimentare publice. De la o sursă cu o putere de 7,2 kW, durează aproximativ două ore până ce bateria se încărcă integral.

Când sunt la drum, clienţii pot încărca noul hibrid plug-in foarte simplu şi confortabil. Serviciul de încărcare e-tron Charging Service deţinut de Audi le dă clienţilor, la cerere, acces la un număr mare de staţii de alimentare din 16 ţări europene.  Pregătirile pentru introducerea acestui serviciu şi în alte ţări sunt în curs. Este suficient un singur card pentru a putea încărca bateria de la numeroase staţii de încărcare. Clienţii trebuie să se înregistreze o singură dată în portalul myAudi şi să încheie contra cost un contract pentru încărcare. Facturarea se face întotdeauna la finalul lunii, iar plata se va face conform metodei de plată memorate în sistem.

La lansarea pe piaţă a modelului Audi e-tron*, clienţii Audi vor putea opta pentru curent electric eco pentru casa şi garajul lor. Aceasta înseamnă curent generat fără emisii de CO₂, marca Volkswagen Naturstrom. Este vorba de energie generată 100% din surse regenerabile, precum hidrocentrale, iar originea este certificată an de an de TÜV. Adiţional, dacă este cazul, Audi susţine clienţii la încheierea unui contract cu un electrician pentru o soluţie potrivită de încărcare pentru garajul propriu.

Managementul încărcării de pe canapeaua de acasă: aplicaţia myAudi

Aplicaţia myAudi este, de asemenea, un instrument practic pentru alte funcţii ale automobilului. Astfel, aplicaţia aduce servicii din gama Audi connect pe smartphone-ul clientului. Folosind aplicaţia, clientul poate verifica bateria şi autonomia de la distanţă, poate porni procesul de încărcare, programa ora de încărcare a bateriei şi poate vedea statisticile privind încărcarea şi consumul.

O altă funcţie interesantă a aplicaţiei myAudi este funcţia care permite acţionarea climatizării încă înainte de a porni la drum. Este posibil, deoarece compresorul sistemului de aer condiţionat şi sistemul de încălzire staţionară cu care este echipată maşina funcţionează cu curent de înaltă tensiune. Astfel, clientul poate stabili cu precizie cum anume să fie încălzit sau răcit interiorul maşinii în timp ce maşina este parcată sau când bateria este în curs de încărcare. În funcţie de dotările maşinii, încălzirea scaunelor, a volanului, oglinzilor, parbrizului şi lunetei, precum şi ventilarea scaunelor pot fi activate cu ajutorul funcţiei de acţionare a climatizării de la distanţă. Funcţiile climatizării pot fi pornite rapid şi la descuierea automobilului cu ajutorul cheii.

 

 

Consumul de combustibil al modelelor menţionate anterior

(Informaţiile privind consumul de combustibil şi emisiile de CO indicate ca intervale de valori variază în funcţie de dotările selectate)

 

Audi e-tron:

Consum electric mixt în kWh/100 km: 26,2 - 22,6 (WLTP); 24,6 - 23,7 (NEDC); emisii mixte de CO₂ în g/km: 0

*Valorile comune pentru consumul de combustibil pentru toate modelele menţionate, cu dotările disponibile pe piaţa din Germania, sunt indicate în lista de la finalul acestui comunicat de presă.

 

Informaţii suplimentare cu privire la consumul oficial de combustibil şi la emisiile de CO oficiale pentru autoturisme noi sunt oferite în "Ghidul cu informaţii referitoare la consumul de combustibil, emisiile de CO şi consumul de energie electrică ale autovehiculelor noi", disponibil gratuit în toate punctele de vânzare ale Uniunii Europene.  

 

Pentru cea mai buna experienta posibila pe site-ul web
Acest site utilizeaza cookie-uri pentru cea mai buna experienta posibila a utilizatorului. Prin continuarea utilizarii site-ului nostru, acceptati utilizarea cookie-urilor noastre (cookie-uri esentiale). Cookie-urile supuse aprobarii obligatorii (cookie-uri analitice, cookie-uri functionale, cookie-uri pentru continut personalizat) sunt activate numai dupa acceptarea si activarea lor de catre utilizator. Daca consimtiti la utilizarea cookie-urilor, datele de identificare vor fi procesate de partenerii nostri (furnizorii de cookie-uri si furnizorii de servicii IT). Porsche Romania SRL este responsabila pentru acest site si pentru cookie-uri. Informatii suplimentare despre cookie-urile utilizate si activarea/dezactivarea acestora pot fi gasite in
Activati toate cookie-urile