La testele de manevrabilitate realizate zilele acestea pe „câmpia de sare" și prin savana Namibiei prototipul Audi e-tron își demonstrează din plin abilitățile. La baza manevrabilității sale stă noua generație a tracțiunii quattro: tracțiunea integrală electrică. Datorită combinației între suspensiile adaptive, centrul de greutate coborât și motoarele electrice puternice, șoferul SUV-ului electric beneficiază de tracțiune puternică, caracteristici dinamice și stabilitate pe diferite suprafețe de rulare. Citeşte mai departe
Anul acesta, Audi Hungaria aniversează 25 de ani de succes. La evenimentul aniversar, Péter Szijjártó, Ministrul Comerţului Exterior şi al Afacerilor Externe din Ungaria, Zsolt Borkai, Primarul General al oraşului Győr, Bram Schot, Preşedintele Consiliului de Administraţie AUDI AG şi Achim Heinfling, Directorul AUDI HUNGARIA Zrt au trecut în revistă succesele lor comune şi au amintit de rolul de pionierat pe care l-a jucat Audi în industria auto din Ungaria. Totodată, atunci a fost prezentat noul Audi Q3, în premieră pentru publicul din Ungaria. Citeşte mai departe
În penultima rundă a sezonului Campionatului Mondial de Rallycross FIA (World RX), desfăşurată la Estering, în apropiere de Buxtehude, Mattias Ekström şi Andreas Bakkerud, ambii din echipa EKS Audi Sport, au urcat în premieră împreună pe podium în sezonul 2018. Pe temperaturi văratice, la volanul unui Audi S1 EKS RX quattro, Ekström a fost nevoit să cedeze primul loc campionului mondial Johan Kristoffersson, la o diferenţă de doar 1,849 secunde. Citeşte mai departe
Proiectarea unor cursuri virtuale fără a avea aproape deloc cunoștințe de programare: cu ajutorul kit-ului numit Virtual Reality (VR) Software Development Kit (SDK), trainerii Audi care au o minimă experienţă în domeniul IT vor putea concepe conţinutul cursurilor lor de instruire. Până în prezent, această etapă putea fi realizată doar de către programatori şi presupunea o investiţie considerabilă de timp, precum şi o complexitate ridicată. Dar aceste neajunsuri au fost acum depăşite, graţie noii soluţii modulare a departamentului de logistică al mărcii Audi. Ucenicii de la unitatea de producţie din Ingolstadt exersează acum în premieră metoda “pick-by-light” în cadrul unor cursuri desfăşurate în realitatea virtuală. Citeşte mai departe
Audi este primul producător auto din lume care va primi un certificat de sustenabilitate Aluminium Stewardship Initiative (ASI). Certificatul "Performance Standard" confirmă că Audi respectă cerinţele ASI pentru producţia şi montajul sustenabil al componentelor din aluminiu ale carcasei bateriei modelului Audi e-tron. Evaluările au fost realizate în baza verificărilor efectuate de auditori terţi independenţi la unităţile de producţie Audi din Győr, Neckarsulm şi Bruxelles. În următoarea etapă, Audi intenţionează să asigure acelaşi nivel ridicat de sustenabilitate şi în reţeaua sa de furnizori. În acest scop, compania are în plan să lucreze ţintit cu acei furnizori care sunt, de asemenea, certificaţi ASI. Citeşte mai departe
Şase victorii consecutive! Pilotul Audi, René Rast, a câştigat şi ultima cursă a sezonului, de pe Hockenheimring, depăşindu-şi chiar propriul record, repurtat cu o zi înainte. Duminică, el îşi asigurase deja titlul de vice-campion al campionatului câştigat de pilotul Mercedes-Benz, Gary Paffett. Noului record-man al campionatului DTM i-au lipsit la final doar patru puncte pentru a-şi apăra titlul. Citeşte mai departe
Divizia de motorsport Audi Sport dedicată clienţilor îşi prezintă al patrulea model nou din ultimii patru ani: astfel, modelul optimizat Audi R8 LMS GT3 a fost prezentat la Salonul Auto de la Paris, în 2 octombrie 2018, având ca modele predecesoare Audi R8 LMS (2015), turismul Audi RS 3 LMS TCR (2016) şi automobilul sport Audi R8 LMS GT4 (2017). Michael-Julius Renz, Directorul Audi Sport GmbH şi Chris Reinke, Directorul diviziei Audi Sport dedicate clienţilor au prezentat modelul în faţa vizitatorilor expoziţiei internaţionale. Noua versiune a modelului care a repurtate numeroase succese la cursele de sprint şi anduranţă este special conceput pentru cerinţele clienţilor în privinţa tehnologiei şi a costurilor de operare. Citeşte mai departe
Audi a fost nominalizat de cititorii celebrei reviste de specialitate „Auto, motor und sport” drept brandul, care oferă utilizatorilor cele mai bune rezultate la capitolul conectivitate auto, categorie la care se remarcă modelul A8. Audi a obținut primul loc și la categoria „Brandul care oferă cel mai bun design de interior” a premiilor „Autonis” – o distincție acordată în baza voturilor cititorilor revistei. Ceremonia de premiere a avut loc în 20 septembrie 2018, la Stuttgart. Citeşte mai departe
Audi a obţinut victoria sa cu numărul 100 în campionatul german de turisme, DTM, pe Red Bull Ring din Austria. După ce sâmbătă a ocupat toate cele trei locuri de pe podium, Audi Sport a urcat duminică pe podium cu doi piloţi: René Rast (Echipa Audi Sport Rosberg) şi Nico Müller (Echipa Audi Sport Abt Sportsline). Citeşte mai departe
Audi Q8 îmbină ce au mai bun de oferit două universuri, aparent diferite: eleganța specifică modelelor coupé de lux, cu patru uși, cu versatilitatea practică a SUV-urilor de talie mare. Cu un interior de dimensiuni generoase, portbagaj variabil și tehnologii de ultimă oră folosite pentru sistemele de operare și suspensii, Audi Q8 este partenerul ideal pentru călătoriile de afaceri, dar și pentru timpul liber. Tracțiunea integrală permanentă quattro şi o gardă la sol de până la 254 de milimetri permit acestui SUV-coupe să poată ajunge cu ușurință dincolo de punctul în care se sfârșesc drumurile asfaltate. Audi Q8 este fabricat la unitatea de producție din Bratislava și poate fi comandat la distribuitorii din țara noastră. Modelul va putea fi văzut și testat în rețeaua Audi începând cu luna octombrie 2018. Citeşte mai departe
Asistentul digital pentru planificare (engl. digital planning assistant - dpa) este o nouă aplicaţie pentru dispozitive mobile, ca de exemplu, iPad-uri. În viitor, aceasta va uşura munca celor care planifică produsele şi producţia la Audi. Prototipul acestei aplicaţii a câştigat acum două premii prestigioase de design: Red Dot Design Award la categoria Design în comunicare şi German Design Award. Citeşte mai departe
Înainte de finala Intercontinental GT Challenge (IGTC), care va avea loc în California între 26 şi 28 octombrie, Audi Sport a stabilit componenţa echipelor şi distribuţia automobilelor: două dintre cele trei Audi R8 LMS vor fi folosite de echipa WRT a lui Vincent Vosse. Echipa lui Wolfgang Land va concura la cursa de 8 Ore din California cu un alt automobil GT3 al mărcii. Citeşte mai departe
Audi e-tron este primul model 100% electric al mărcii cu patru inele. SUV-ul de talie mare a fost prezentat săptămâna trecută în premieră mondială, la San Francisco, iar în România va fi disponibil în prima parte a anului viitor. Cei care vor să rezerve mașina o pot face pe un site dedicat, e-tron.audi.ro. Citeşte mai departe
Intel a realizat primul său spectacol de lumini cu drone, la care a combinat show-uri de lumini la interior şi la exterior, în colaborare cu Audi, pentru lansarea în premieră mondială a SUV-ului său electric: Audi e-tron. Citeşte mai departe
Audi va continua să concureze cu propulsie electrică şi în 2019. Marca şi-a demonstrat expertiza în acest domeniu, câştigând titlul la echipe, încă din primul an de participare la campionat. La startul noului sezon de Formula E, în Riyadh (Arabia Saudită), în 15 decembrie 2018, Daniel Abt şi Lucas di Grassi se vor lupta din nou pentru titlu, pilotând noul Audi e-tron FE05. Citeşte mai departe
Cât timp vom economisi la transportul în oraş, datorită automobilelor autonome, a serviciilor de ride sharing şi a managementului smart al traficului? Răspunsul este dat de studiul Audi “25th Hour-Flow”. În parteneriat cu experţii în trafic de la Institutul pentru Tehnologie din Karlsruhe şi cu consultanţii de la MobilityPartners din München, cercetătorii au simulat traficul viitorului în oraşul Ingolstadt/Germania. Conform studiului, astfel va putea fi redus în manieră sustenabilă timpul specific petrecut în trafic pentru a ajunge la serviciu şi apoi acasă: în traficul complet automatizat reducerea este de o treime, deşi pe drumuri vor circula peste 10% mai multe persoane. Condiţia este ca tendinţa de a folosi în comun automobilele să fie menţinută. Citeşte mai departe
În cadrul strategiei sale sistematice de digitalizare, Audi le oferă clienţilor săi niveluri tot mai ridicate de conectivitate la bordul maşinii. Cel mai recent exemplu: noul SUV pur electric, Audi e-tron, dispune la bord de serviciul de comandă vocală Alexa de la Amazon. Acesta este complet integrat în sistemul MMI al maşinii, fără să fie nevoie de smartphone. Citeşte mai departe
Campionatul DTM va avea parte de un final incitant: teoretic, campionul ar putea fi stabilit deja duminica aceasta, în 23 septembrie, pe Red Bull Ring în Spielberg, Austria. Campionul en-titre, René Rast din echipa Audi Sport Rosberg, va depune însă toate eforturile posibile pentru a amâna această decizie până în octombrie, pe Hockenheim. Citeşte mai departe
Marca cu patru inele îşi lansează ofensiva de electrificare, prezentând în premieră mondială modelul Audi e-tron. Până în anul 2025, Audi va oferi 12 automobile cu propulsie pur electrică, pe cele mai importante pieţe din lume, acoperind cu modele electrice circa o treime din vânzările sale. SUV-urile din acest portofoliu includ modelele e-tron şi e-tron Sportback, model ce va fi lansat în 2019. Vor fi disponibile şi modele de serie cu caroserii clasice, precum Avant şi Sportback. Gama va acoperi toate segmentele importante de piaţă, de la clasa compactă, la clasele de talie mare. Citeşte mai departe
Sustenabilitatea contează: împreună cu furnizorii săi, Audi se implică sistematic în activităţi responsabile. În acest sens, compania a dezvoltat un sistem de evaluare a sustenabilităţii furnizorilor, cu scopul de a proteja mediul înconjurător şi de a se asigura de respectarea standardelor sociale. Încă din aprilie 2017, Audi a auditat peste 600 de parteneri la unităţile lor de producţie. În prezent, marca auto se concentrează mai ales asupra furnizorilor care au fost însărcinaţi cu furnizarea componentelor pentru modelul Audi e-tron. Începând cu toamna anului 2019, evaluarea sustenabilităţii va reprezenta un factor decisiv în acordarea contractelor pentru furnizori. Citeşte mai departe
Marca Audi a depășit în luna august cu 10,9% rezultatele din aceeaşi lună a anului 2017, ajungând la 153.900 de automobile premium vândute. Dintre principalele regiuni în care s-au înregistrat creșteri importante ale numărului de automobile livrate, face parte și Europa (+21,5%). Aici, livrările modelelor aflate pe stoc, ca urmare a tranziției către WLTP (metodă nouă de testare pentru determinarea consumului vehiculelor) și noile modele, au continuat să aibă un efect pozitiv asupra vânzărilor. Creșteri s-au înregistrat și în America de Nord (+5,1%) și China (+6,0%). Începând din luna ianuarie, Audi a livrat peste 1.268.550 de automobile către clienți. Citeşte mai departe
Audi va sărbători o premieră mondială istorică, în California, în 18 septembrie 2018: marca va prezenta Audi e-tron, primul său model pur electric din producţia de serie, în cadrul evenimentului său denumit “The Charge”. Audi va prezenta, de asemenea, iniţiativa sa pentru SUA, în domeniul mobilităţii. Citeşte mai departe
Audi testează metodele de instruire ale viitorului. Într-un spaţiu de circa 500 de metri pătraţi, producătorul auto testează infrastructura destinată unor noi forme de training, în cadrul Audi Academy. Aici sunt incluse atât laboratoare pentru softuri, cât şi săli pentru auto-instruire şi laboratoare de realitate virtuală şi imprimare 3D. Acestea sunt componentele-cheie ale ecosistemului digital de instruire în care Audi planifică să-şi instruiască angajaţii în viitor. Citeşte mai departe
Pilotul Audi, René Rast, reuşeşte weekendul DTM perfect pe Nürburgring: la fel cum s-a întâmplat şi sâmbătă, campionul en-titre a plecat şi duminică din pole-position şi a obţinut, de asemenea, victoria. Astfel, a obţinut numărul maxim de puncte la volanul bolidului său Audi RS 5 DTM şi a urcat pe locul trei la general. Citeşte mai departe
René Rast a obținut a doua victorie a sezonului DTM pentru Audi. Campionul en-titre, membru al echipei Audi Sport Rosberg, a câștigat sâmbătă cursa de pe Nürburgring, în faţa lui Bruno Spengler (BMW) şi a lui Gary Paffett (Mercedes-Benz). Citeşte mai departe