Știri Audi

Noul model Audi Q8 e-tron este produs la fabrica din Bruxelles

25.01.2023

·       Gerd Walker, membru al consiliului de administrație Audi, responsabil pentru Producție și Logistică, laudă rolul decisiv pe care fabrica din Bruxelles îl joacă în cadrul unităților de producție ale Grupului, în calitate de avangardist în domeniul electrificării, dar și al producției sustenabile

·       Motoarele electrice de tracțiune folosite în producția de automobile sunt transportate cu trenuri marfare verzi, din Ungaria la Bruxelles

·       Fabrica din Belgia produce încă din 2018 cu amprentă zero de carbon, preluând rolul de pionier în programul strategic de mediu al mărcii Audi, Mission: Zero

 

În decembrie 2022 a ieșit primul Audi Q8 e-tron* de pe linia de producție din Bruxelles. Acest eveniment a marcat începutul unei noi ere pentru modelul electric situat în vârful gamei de SUV-uri Audi. Încă de la startul producției modelului Audi e-tron, fabrica din Belgia a fost un model pentru producția sustenabile. Astfel, începând din 2018 și până în prezent, au fost fabricate și livrate circa 160.000 de exemplare din primul model electric Audi.

 

Gerd Walker, Membru al Consiliului de administrație Audi, responsabil pentru Producție și Logistică a subliniat importanța noului model de top al mărcii: "Cu eficiența sa crescută și autonomia mărită, Audi Q8 e-tron* este un reper important în domeniul mobilității electrice." Walker a mai subliniat rolul important de pionier al producției sustenabile jucat de unitatea din Belgia: "Fabrica noastră din Bruxelles a depus o muncă valoroasă de pionierat. Am câștigat aici o experiență amplă, livrând aproximativ 160.000 de automobile la nivel mondial. Ca pas următor, vom face uz de această experiență pentru a optimiza producția de baterii din Ingolstadt." Unitatea destinată asamblării din Bruxelles joacă un rol revoluționar pentru întregul Grup.

Spre deosebire de cei mai mulți concurenți, Audi își concentrează eforturile spre transformarea producției de la interior spre exterior, cu scopul de a implementa 360factory, viitorul producției Audi. Fabrica din Bruxelles este deja un model pentru diferite domenii ale acestui concept inovator de producție. Audi investește în fabricile sale existente din considerente de sustenabilitate, economică, ecologică și socială. "Calea aleasă de Audi contribuie la conservarea resurselor și ne accelerează transformarea," a explicat Walker. Pentru Xavier Ros, membru al Consiliului de Administraţie AUDI, responsabil pentru Resurse Umane, unitatea din Bruxelles furnizează informații valoroase cu privire la programele țintite de calificare a angajaților. "Experiența câștigată de fabrica din Bruxelles în anii de după 2018 poate fi implementată și în celelalte unități din Grupul Audi."

În general, dotările, datele și prețurile specificate în acest document se referă la gama de automobile oferite în Germania. Rezervat dreptul de a opera modificări fără o informare prealabilă; acest document ar putea conține erori și omisiuni pentru care nu ne putem asuma răspunderea. 

Directorul Audi Bruxelles, Volker Germann, accentuează rolul important jucat de angajați: "Pentru a fabrica Audi Q8 e-tron nu avem nevoie doar de întreaga noastră infrastructură, ci, înainte de toate, avem nevoie de echipa noastră de angajați pasionați, ce își unesc forțele pentru a construi acest automobil."

Fabrica din Bruxelles este un reper cu rol de model pentru producția sustenabilă

Audi Q8 e-tron* va fi livrat clienților din Europa și SUA ca automobil cu amprentă netă de carbon neutră certificată. Începând cu 2025, producția de la toate fabricile Audi va avea amprentă neutră de carbon, în conformitate cu programul ecologic Mission:Zero implementat la nivelul întregii companii. Distinsă în 2020 cu titlul "Fabrica Viitorului" de asociația angajatorilor Agoria, unitatea din Bruxelles are amprentă neutră de carbon încă din anul 2018. De la lansarea producției modelului Audi e-tron, fabrica din Belgia a fost certificată ca fiind prima fabrică de mare volum din segmentul premium cu certificare privind amprenta sa neutră de carbon. Unitatea a trecut la energia verde încă din 2012. De asemenea, printre altele, Audi Bruxelles a instalat pe domeniile fabricii cel mai mare sistem fotovoltaic din regiune, cu o suprafață de 107.000 mp. Sistemul acesta generează anual aproximativ 9.000 de Mwh din energie sustenabilă, adică suficientă energie pentru a încărca circa 90.000 de automobile Audi Q8 e-tron* și pentru a reduce emisiile de carbon cu 1.881 de tone. Totodată, companiile care furnizează celulele bateriilor sunt obligate să folosească pentru producție exclusiv energie din surse regenerabile, iar motoarele electrice de tracțiune folosite în producția de automobile sunt transportate din Ungaria la Bruxelles în trenuri marfare verzi. Din mai 2022, Audi folosește transportul feroviar pentru ruta de aproximativ 1.300 de kilometri. Această măsură reduce emisiile anuale de carbon cu circa 2.600 de tone.

AUDI AG a devenit în anul 2007 proprietarul fabricii din Belgia. După ce a achiziționat unitatea, Audi Bruxelles a restructurat fabrica, astfel încât să producă acolo modelul Audi A1, ce era pe atunci un nou membru în gama Audi. În 2018 a fost lansat modelul Audi e-tron. În 2021, Audi Bruxelles a produs 43.866 de automobile 100% electrice, iar începând cu a doua jumătate a anului 2023, peste 3.000 de angajați vor fabrica aici și modelul Audi Q4 e-tron*.

Noul Audi Q8 e-tron este și mai eficient

Sistemul optimizat de propulsie al noului Q8 e-tron*, plus caracteristicile sale aerodinamice îmbunătățite și performanțele mai avansate de încărcare, în combinație cu capacitatea mărită a bateriei cresc autonomia SUV-ului la până la 582 de kilometri, iar pe cea a modelului Sportback la până la 600 de kilometri, conform WLTP. Audi folosește, de asemenea, materiale reciclate pentru o parte dintre componentele modelului Audi Q8 e-tron*. Aceste materialele recuperate prin reciclare economisesc resursele și asigură un circuit închis eficient și sustenabil de utilizare a materialelor.

 

* Valorile generice privind consumul de combustibil/electric și emisiile pentru toate modelele menționate, conform dotărilor disponibile pe piața din Germania, sunt indicate în lista de la finalul acestui comunicat de presă.             

**Consumul și emisiile comunicate au fost determinate conform metodelor de măsurare prevăzute de lege. Începând cu 1 septembrie 2017, anumite autovehicule noi sunt omologate de tip conform Procedurii Armonizate la Nivel Mondial de Testare a Vehiculelor Ușoare, abreviată WLTP (engl. World Harmonised Light Vehicle Test Procedure). Aceasta este o procedură mai realistă de testare pentru măsurarea consumului de combustibil și a emisiilor de CO₂. Începând cu 1 septembrie 2018, WLTP va înlocui treptat Noul ciclu de conducere european (New European Driving Cycle, sau NEDC). Având în vedere condițiile mai realiste de testare, valorile de consum și de emisii de CO₂ măsurate conform WLTP sunt, în multe cazuri, mai mari decât cele măsurate conform NEDC. Informații adiționale despre diferențele dintre WLTP și NEDC puteți găsi la www.audi.de/wltp.

În prezent este încă obligatorie comunicarea valorilor conform NEDC. La modelele care au fost omologate de tip conform WLTP, valorile NEDC sunt derivate din valorile conform WLTP. Valorile WLTP pot fi comunicate dacă se dorește până la momentul la care acestea devin obligatorii. Dacă valorile NEDC sunt comunicate ca interval, acestea nu se referă la un autovehicul anume și nu reprezintă  o parte integrantă a ofertei. Acesta valori sunt comunicate doar cu scopul de a servi comparării diferitelor tipuri de autovehicule. Dotările și accesoriile adiționale (componentele instalate suplimentar, anvelopele de alte dimensiuni, etc.) pot modifica parametrii relevanți ai autovehiculului, ca de ex. masa, rezistența la înaintare și caracteristicile aerodinamice și, alături de condițiile meteo și de condițiile din trafic, precum și stilul individual de condus, pot influența consumul de energie electrică, emisiile de CO₂ și performanțele automobilului.

 

Informații suplimentare cu privire la consumul oficial de combustibil și la emisiile de CO₂ oficiale pentru autoturismele noi sunt oferite în "Ghidul cu informații referitoare la consumul de combustibil, emisiile de CO₂ și consumul de energie electrică ale autovehiculelor noi", disponibil gratuit în toate punctele de vânzare ale Uniunii Europene.

 

1 Audi înțelege prin emisii nete zero de carbon situația în care, după ce au fost epuizate toate măsurile posibile de reducere a emisiilor de carbon, Audi compensează emisiile de carbon ce nu pot fi încă evitate și sunt generate de produsele și activitățile Audi și/sau sunt generate de-a lungul lanțului de aprovizionare, producție și reciclarea automobilelor Audi. Compensarea se face prin proiecte voluntare de compensare implementate pe întreg globul. În acest sens, nu sunt luate în calcul emisiile de carbon generate în timpul etapei de utilizare a unui automobil, adică din clipa în care este livrat clientului.

Consumul de combustibil/electric și emisiile** modelelor menționate anterior: Audi Q8 e-tron

Consum electric în regim mixt în kWh/100 km: - (NEDC); 24,4-19,5 (WLTP); emisii de CO în regim mixt în g/km: 0

Audi Q4 e-tron

Consum electric în regim mixt în kWh/100 km: - (NEDC); 20,2-16,1 (WLTP); emisii de CO în regim mixt în g/km: 0