Știri Audi

Premiul “Dualissimo”: note de top pentru absolvenții cursurilor de învățământ dual Audi

29.07.2019

·       Hannah Korte între cei mai buni cinci studenți din învățământul dual din Bavaria

·       Miriam Haubner, șef al programului Junior executive la AUDI AG: "Pregătim optim studenții pentru domeniile inovatoare ale companiei, prin intermediul cursurilor duale."

Hannah Korte, licențiată în mecatronică în cadrul programului de învățământ dual Audi, a primit premiul "Dualissimo" 2019 din partea Universităţii Duale și a Asociației Industriilor Bavaria. Această reuşită o poziționează pe tânăra în vârstă de 25 de ani între cei mai buni cinci studenți din Bavaria. Împreună cu patru alți absolvenți, tânăra inginer a primit premiul astăzi la München.

Hannah Korte a intrat pentru prima dată în contact cu Audi prin intermediul inițiativei "Tabăra de Cercetare". A finalizat programul de ucenicie pentru tehnicieni în mecatronică al producătorului de automobile și a obținut licența în mecatronică în cadrul programului de studii duale. În colaborare cu Universitatea Tehnică din Ingolstadt, curriculum-ul său include cunoștințe dintr-o gamă largă de domenii precum mecanica, ingineria electrică și informatica. " Pentru a putea să contribui la modelarea mobilității viitorului, am dorit să dobândesc cunoștințe în cât mai multe domenii tehnice posibil.", declară câștigătoarea premiului, "A fost întotdeauna important pentru mine să pot pune în practică teoria direct pe modelele Audi." Hannah Korte lucrează în prezent la conceptele pentru mobilitate electrică ale mărcii premium și, în consecință, poate observa direct transformările tehnice. Își continuă în prezent cariera academică printr-un masterat în pilotarea automată și siguranța vehiculelor, la Universitatea Tehnică din Ingolstadt. Acest fapt face ca tânăra inginer să fie specialistă într-unul dintre cele mai inovatoare domenii ale viitorului din cadrul Audi.

"Suntem foarte mândri de Hannah Korte - ingineri ca ea își transformă viziunea proprie în avantaj, cu mare dăruire", spune Miriam Haubner, șefa programului Junior executive al AUDI AG. În acest context, programul pentru învățământ dual al companiei joacă un rol major, potrivit lui Haubner. Audi oferă în acest fel instruire țintită spre cerințele importante ale viitorului și îi păstrează pe tinerii experți în cadrul firmei. Timp de trei ani și jumătate, compania pregătește studenții din învățământul dual în mod optim pentru slujbele lor viitoare, printr-o combinație de studii tehnice și experiență practică. Modulele academice se desfășoară la Universitatea Tehnică din Ingolstadt, în timp ce Audi decide etapele de practică individual, prin consultare cu studenții din învățământul dual. În acest fel, tinerii experți pot să își modeleze activ traseul carierei încă de la început. Există, de asemenea, opțiunea de a acumula experiență internațională.

"Avem obiectivul de a oferi studenților în învățământul dual cât mai multă experiență internă posibil în cadrul Grupului Audi", adaugă Miriam Haubner, " inclusiv transferul de cunoștințe din diferite sectoare ale companiei, precum și schimbul de idei și opinii cu unitățile noastre localizate în străinătate și culturile lor."

Șapte specializări tehnice sunt disponibile în cadrul programelor de licență, inclusiv inginerie electrică și tehnologia informației, informatică pentru vehicule și proiectarea experienței utilizatorului. În prezent, 106 tinere talente participă la programul dual Audi, 35 de procente dintre acestea fiind femei. După absolvire, Audi preia participanții ca angajați permanenți. Iar începând cu 2017, producătorul de automobile oferă suplimentar două cursuri de masterat în regim dual de până la 30 de luni, în cooperare cu Universitatea Tehnică din Ingolstadt și cu Universitatea Tehnică din München.

Detalii și informații suplimentare asupra programelor curente și termenelor de depunere a aplicațiilor pot fi obținute la www.audi.com/en/career/pupils/dual-studies-bachelor.html și www.audi.com/en/career/students/dual-studies-master.html.