-
Căutare
Cinci stele pentru Audi Q3 la testele Euro NCAP
11.12.2018
· SUV-ul compact de familie demonstrează performanţe excelente la acest important test de siguranţă;
· Modelul oferă numeroase sisteme moderne de asistenţă, multe dintre acestea fiind incluse chiar în dotarea standard;
· Celula pasagerilor este fabricată dintr-o combinaţie de componente de înaltă rezistenţă, datorată oţelurilor formate la cald;
Noul Audi Q3 oferă un nivel foarte ridicat de siguranţă în caz de impact: SUV-ul compact de familie a primit punctajul maxim, de cinci stele, la testele Euro NCAP (New Car Assessment Programme - Programul European de Evaluare a Autovehiculelor Noi), unul dintre cele mai importante teste de siguranţă auto din Europa.
Pentru ca un autovehicul să obţină punctajul maxim, de cinci stele, acesta trebuie să aibă rezultate bune la toate criteriile principale analizate de Euro NCAP. Audi Q3 a reuşit cu brio: la categoria protecției ocupanţilor adulţi, precum şi a siguranţei copiilor, a protecției participanţilor la trafic încadraţi ca fiind vulnerabili şi a sistemelor de asistenţă pentru şofer. Sistemele active de siguranţă (printre care se numără sistemul de frânare automată de urgenţă pentru traficul urban şi pentru şosele) sunt incluse în punctajul total Euro NCAP cu o pondere de 40% pentru ocupanţii adulţi, 20% pentru protecția participanţilor la trafic încadraţi ca fiind vulnerabili şi 20% pentru sistemele de asistenţă pentru siguranţă.
Audi Q3 dispune, desigur, de aceste tehnologii. Sistemele de siguranţă Audi pre sense basic şi Audi pre sense front sunt dotări standard. Audi pre sense front avertizează şoferul vizual, sonor şi haptic cu privire la situaţii critice care implică pietoni, biciclişti şi vehicule terţe detectate de sistemul radar. Sistemul iniţiază chiar frânarea de urgenţă, dacă este cazul. În dotarea standard este inclus şi Audi side assist, care avertizează în situaţii riscante la schimbarea benzii. Audi active lane assist este, de asemenea, o dotare standard. Această funcţie ajută la prevenirea părăsirii neintenţionate a benzii. Pachetul opţional de asistenţă include adaptive cruise assist, sistemul de identificare a indicatoarelor de circulaţie cu ajutorul camerei video frontale, sistemul parking plus, asistentul pentru luminile de drum şi emergency assist.
Noul Audi Q3 excelează şi în domeniul protecţiei pasagerilor. Componentele realizate din oţel format la cald creează structura de bază a celulei pasagerilor. Acest tip de componente este utilizat mai ales pentru trecerea dintre elementele longitudinale şi capătul frontal, precum şi pentru tunelul central, praguri, montanţii A şi B, cadrul plafonului şi pentru elementele longitudinale posterioare. Componentele formate la cald îmbină masa redusă cu rezistenţa extremă şi reprezintă 26% din masa caroseriei. Modul în care acestea sunt combinate formează baza rezistenţei şi rigidității ridicate la impact.
Programul Euro NCAP (European New Car Assessment Programme - Programul European de Evaluare a Autovehiculelor Noi) este susţinut de un consorţiu al ministerelor pentru transport, asociaţiilor automobilistice, companiilor de asigurare şi instituţiilor de cercetare din Europa. Astfel, sunt implicate 12 instituții din 8 ţări europene. Aproape toate autovehiculele noi sunt testate şi evaluate de Euro NCAP în privinţa siguranţei lor pasive şi active. Standardele de testare ale acestui program depăşesc considerabil standardele aplicabile conform legilor europene.