-
Căutare
Sisteme de asistență
Cu o gamă largă de sisteme de asistență pentru șofer, noul Audi A4 stabilește noi puncte de referință. Câteva sisteme aparțin dotărilor standard, iar cele opționale sunt disponibile ori de sine stătătoare, ori în pachetele de asistență Parking, City și Tour.
Mai multă siguranță
Cu ajutorul unei camere frontale amplasate în zona parbrizului, sistemul standard
de siguranță Audi pre sense city scanează șoseaua pentru pietoni și alte vehicule.
La viteze până în 85 km/h și la distanțe de până în 100 metri, acesta avertizează
șoferul cu ajutorul unui concept treptat, dacă este detectată o coliziune iminentă.
La nevoie, acesta poate frâna complet vehiculul. În limitele sistemului și la
viteze de până la 40 km/h acesta poate ajuta la evitarea accidentelor. La viteze de
până la 85 km/h, prin semnale de avertizare și prin procedee de frânare, sistemul
poate reduce viteza de impact.
Sistemul opțional Audi pre sense basic utilizează informațiile primite de la
diversele sisteme ale vehiculului. În cazul în care sunt detectate situații
instabile de condus, acesta ia măsuri preventive de protecție pentru pasageri. Mai
exact, centurile față sunt tensionate, iar ferestrele și trapa sunt închise. În
plus sunt activate și avariile. În cazul în care coliziunea nu mai poate fi evitată
și este detectat un accident, asistentul la frânare sprijină șoferul prin procedee
de frânare. Acest lucru poate ajuta la evitarea derapajului și a altor
coliziuni.
Standard este și funcția de recomandare pentru odihnă, parte a sistemului de
informare pentru șofer. Aceasta analizează comportamentul șoferului și avertizează
în apropierea zonelor de staționare dacă detectează momente de neatenție ale
șoferului. Limitatorul de viteză este funcțional în intervalul 30 -250 km/h,
limitând viteza la valoarea selectată de șofer.
adaptive cruise control inclusiv traffic jam assistant
Sistemul opțional adaptive cruise control Stop&Go inclusiv traffic jam
assistant păstrează noul A4 Avant la o distanță constantă față de vehiculul
din față. Șoferul poate alege între cinci trepte de distanță, iar din Audi drive
select poate regla accelerația și dinamica reglării. Sistemul utilizează în
principal semnalele primite de la ambele radare frontale și de la cameră, iar
împreună cu S tronic sau tiptronic acoperă întreaga plajă de viteze 0-250 km/h
(împreună cu transmisia manuală pornește de la 30 km/h)
Funcția Stop&Go a sistmeului adaptive cruise control (doar împreună cu
transmisie automată) frânează noul A4 Avant până la repaus, iar în funcție de
dorințele șoferului poate reporni în mod automat. Atunci când sistemul este
dezactivat, afișajul pentru distanță indică începând cu 60 km/h distanța până la
vehiculul din față și avertizează în cazul în care distanțele sunt prea mici.
La viteze de maxim 65 km/h, traffic jam assistant poate prelua și direcția atât
timp cât vehiculele din trafic se deplasează încet și relativ constant. Sistemul
utilizează senzorii cu ultrasunete și cei radar, cât și camera frontală. Acesta
ghidează autoturismul prin mici corecții aplicate coloanei de direcție și urmărește
coloana în limitele sistemului. Traffic jam assistant se orientează în funcție de
marcajele rutiere și de alte vehicule participante la trafic.
Atunci când traffic jam assistant a atins una din limite, șoferul trebuie să preia
controlul. Pentru a-i veni în sprijin, sistemul îl avertizează în mai multe trepte.
Ultima măsură este de a aduce în siguranță vehiculul în repaus.
Sistemul adaptive cruise control permite echiparea vehiculului cu sistemul de
siguranță Audi pre sense front pentru a evita accidente față-spate sau pentru a
limita efectele acestora. În situații periculoase, sistemul avertizează șoferul cu
ajutorul semnalelor optice și acustice cât și prin sistemul de asistență al
frânelor. Atunci când rămâne pasiv se realizează mai întâi o frânare parțială, iar
în același timp sunt închise geamurile laterale și trapa. Din postura de pionier al
clasei sale, A4 Avant frânează apoi complet, în cazul în care vehiculul din
față continuă să se deplaseze. Și în acest caz sistemul tensionează centurile. Audi
pre sense front este funcțional și în cazul în care adaptive cruise control este
dezactivat.
Predictive efficiency assistant
Predictive efficiency assistant parte a pachetului de asistență Tour și lucrează
îndeaproape cu adaptive cruise control, cu sistemul de navigație și cu funcția de
recunoaștere a indicatoarelor rutiere. Astfel, viteza aleasă este adaptată în
funcție de ipoteze - la topografia rutei, la limitele de viteză și la vehiculele
din față.
Predictive efficiency assistant utilizează - chiar dacă nu este aleasă vreo
destinație în navigație - datele despre rută pentru a atenționa șoferul despre
diverse situații în care acesta ar trebui să își adapteze viteza. Acesta recunoaște
curbe, sensuri giratorii și intersecții, pante, localități sau semne de limitare a
vitezei - de multe ori înainte ca acestea să fie remarcate de șofer. Atenționările
sunt afișate pe ecranul computerului de bord sau în Audi virtual cockpit și Head-Up
Display. Dacă șoferul își dorește acest lucru, sistemul poate regla mersul în gol
al cutiei automate de viteze în funcție de limite bine definite. Această funcție de
"sailing" este activată doar dacă poate dura mai mult de 5 secunde. La final,
autovehiculul accelerează înapoi la viteza aleasă de șofer, atât timp cât adaptive
cruise control este activ. La dum lung, predictive efficiency assistant poate
reduce consumul de carburant cu până la 10%.
Pachetul de asistență Tour
Audi active lane assist este disponibil atât de sine stătător cât și în pachetul
Tour, sprijinind șoferul în păstrarea benzii de rulare începând cu 65 km/h. Cea mai
importantă sursă de date este camera frontală, ce recunoaște marcajele rutiere. În
cazul în care noul A4 Avant se apropie de marcaje fără a semnaliza, sistemul
ajuta șoferul prin corecții subtile aplicate servodirecției electromecanice, pentru
a readuce vehiculul în limitele benzii de rulare. Prin sistemul MMI, șoferul poate
alege dacă această modalitate de asistență să se efectueze în mod continuu sau
scurt înainte de încălcarea marcajului. Suplimentar, șoferul poate opta pentru
asistență cu ajutorul unor vibrații transmise volanului.
Sistemul de asistență pentru manevre evazive este un alt feature highend conținut
în pachetul de asistență Tour. Acesta se activează atunci când detectează un
pericol, pentru a evita un accident rutier. În funcție de datele primite de la
camera frontală, adaptive cruise control și senzorii radar, sistemul calculează în
fracțiuni de secundă banda de rulare optimă în funcție de distanță, lățime și
valori de compensare față de vehiulul din față. Acesta avertizează șoferul despre
pericol. Imediat ce acesta inițiază manevrele de virare, sistemul îl ajută la
schimbarea benzii de rulare prin aplicarea unor momente precise
servodirecției.
Sistemul de asistență la virare supraveghează traficul de pe sensul opus în timpul
virajelor la stânga între 2 și 10 km/h. În situații periculoase acesta frânează
vehiculul până la repaus. Sistemul este activ imediat ce șoferul semnalizează
stânga. Funcția de recunoaștere a indicatoarelor rutiere completează pachetul de
asistență Tour. Aceasta recunoaște multe indicatoare rutiere, afișaje digitale și
indicatoare suplimentare, prezentându-le grafic cu ajutorul afișafului Head-Up și a
computerului de bord. Suplimentar poate avertiza șoferul optic, atunci când acesta
depășește limita de viteză.
Pachetul de asistență City
Pachetul de asistență City conține, printre altele, asistentul la schimbul benzii
de rulare - Audi side assist. Începând cu 15 km/h, acesta sprijină șoferul la
schimbarea benzii de rulare, utiilizând datele de la senzorul radar amplasat în
partea din spate, ce poate măsura distanțe de până la 70 de metri. În cazul în care
un alt vehicul se apropie rapid sau se află în unghiul mort se aprinde un LED de
avertizare în carcasa oglinzii exterioare respective. Dacă șoferul acționează în
ciuda acestui fapt semnalizarea, LED-ul începe să clipească de mai multe ori pentru
a atrage atenția.
Rear cross-traffic assist este activat odată cu senzorii de parcare. În acest caz,
sistemul avertizează șoferul la părăsirea lentă unui loc de parcare perpendicular
despre vehiculele din apropiere considerate periculoase. Avertizarea se realizează
în trepte - optic, acustic și prin frânări bruște de avertizare. La baza acestora
stau datele primite de la senzorii radar din partea din spate.
Funcția exit warning intră în acțiune atunci când A4 Avant este adus în
repaus. În cazul în care se apropie alte vehicule din spate, sistemul avertizează
pasagerii atunci când vor să deschidă portierele. Sistemul utilizează conductori
LED amblasați în zona mânerelor interioare ale portierelor. În situații considerate
periculoare pornesc LED-urile de culoare roșie. Exit warning rămâne în stand-by
aproximativ 3 minute după oprirea vehiculului.
Alte sisteme completează pachetul de asistență City - Parking control plus cu
avertizare acustică și optică și camera video spate. Ambele sisteme pot fi
comandate și separat.
Pachetul de asistență Parking
Pachetul de asistență Parking integrează sistemele de asistență pentru parcare.
Acesta ghidează vehiculul în locurile de parcare/garare recunoscute automat cu
ajutorul celor 12 senzori cu ultrasunete. Tot ce trebuie să facă șoferul este să
accelereze, să decelereze și să frâneze.
A doua parte a pachetului este reprezentată de camerele cu afișarea împrejurimilor.
Acestea afișează diverse vederi pe monitorul MMI: Top-View și imagini 180 grade din
față și spate. Liniile de ghidaj facilitează procesul de garare. Camerele sunt
utile și la părăsirea locurilor de parcare și funcționează împreună cu rear
cross-traffic assist.